Odată, mergeam la fratele Ursu la Botoșani și a venit împreună cu noi o fată. O fată frumoasă la chip, îmbrăcată bine și-a legat baticul în față; așa mai scundă era. Și pe când eram acolo, se duce fratele Ursu la ea și o întreabă:

— De ce ți-ai pus baticul ăsta în fața porți mele și nu ți l-ai pus de la Suceava?

     Ursu avea o vorbă și spunea mereu: „Am văzut greșit sau văd bine?”

— Apoi, să vezi frate...

— Tu ai un idol acasă.

     Ea credea că-i vorbește de un idol așa ca în Vechiul Testament.

— N-am frate...

— Ai, ai. Ai o oglindă în care-ți admiri frumusețea. Și tu ai venit aici, fiindcă ibovnicul tău nu te-a luat pe tine, ci a luat-o pe alta; pentru asta ai venit.

— Apoi, da...

     O lăsă în pace pe fată și se ia de mamă-sa:

— Tu de când ești pocăită?

— De 40 de ani.

     Ursu începu să plângă parcă de durere:

— Ai socru și soacră la care nu le dai de mâncare și-i lași să moară...

     În momentul acela, femeia s-a ridicat și a plecat cu fiica ei; cine știe dacă s-au căit de faptele lor.