Unul dintre cei din comisie i-a citit o hârtie din care reișea că era propusă pentru eliberare, numai că ei trebuiau să o îndrume să colaboreze cu statul în vederea problemelor religioase. De va semna în această privință, va fi liberă, liberă ca pasărea.

— În zadar, în zadar vă străduiți.

— Poți crede în Dumnezeu, numai nu așa tare - interveni unul fără s-o mai lase să continue - și... și nu mai spune la alții.

— Eu nu pot să tac. Cum pot să tac, când Dumnezeu a făcut atâtea lucruri mari pentru mine?

     Inspectorii au început a se contrazice între ei. Doi erau de părere să-i dea drumul, iar ceilalți doi cereau cu insistență să fie trimisă înapoi în lagăr la munca cea mai grea. Cei dintâi motivau că un caracter atât de hotărât ar fi de o valoare extremă pentru partid, dacă ar fi recuperată să colaboreze cu securitatea. Ceilalți ar fi împușcat-o cu mâna lor. Au scos-o iarăși afară, pentru a nu asista la neînțelegerile lor. Prin ușă se auzea opinia celorlalți:

— Cum să dai drumul în libertate la așa o fiară hotărâtă?

     În cele din urmă, au chemat-o iarăși înăuntru și o întrebară:

— Ce vei face, dacă vei fi liberă să mergi acasă?

— Mă voi ruga lui Dumnezeu.

— Nu vei avea voie să te deplasezi nicăieri...

— Atunci, la ce-mi trebuie așa libertate? Îi luă vorba din gură Maria.

— Dacă vei călca ordinele ce le vei primi la eliberare, vei fi judecată iarăși și ți se vor adăuga și anii grațiați.

— Dumnezeu îmi va purta de grijă.

     Unul strigă furios:

— Cum adică Dumnezeu? ! Nu noi suntem aici să-ți dăm drumul?

— Și voi sunteți rânduiți de Dumnezeu, numai că nu-L cunoașteți. Unul din ei s-a ridicat de la masă, a luat un condei, i-a așezat în față actul de eliberare și i-a spus să semneze. După ce a semnat, i-a zis dând mâna cu ea:

— Te felicit în ziua eliberării. Mulțumește comisiei.

     Maria și-a ridicat mâna spre cer și a rostit cu glas tare:

— Doamne Dumnezeule, Îți mulțumesc pentru că prin voia Ta, sunt liberă. Cei din comisie o priviră fără să spună nimic. Păreau a nu mai avea cuvinte. Maria a dat mâna cu ei, trezindu-i din starea aceea. Unul i-a zis:

— Mergi, frunte tare și încăpățânată!

     Afară i s-a adresat și soldatul de pază profund mișcat:

— Bravo, Maria, asta într-adevăr este o credință adevărată!