În primăvara lui 1946, s-a întâmplat ca albinele să-l înțepe pe fratele Pavel la față și fața i s-a umflat. Șefii lagărului s-au speriat ca nu cumva să fie ceva boală molipsitoare și l-au trimis la spital. Spitalul era înafara zonei muntoase unde erau lagărele, de unde, din pricina munților înalți și pustii, nu se putea ieșii decât prin pasul unde se construia drumul și unde era pază.

     Era în orașul Baku. Și acolo Dumnezeu și-a continuat lucrarea. Pe patul alăturat era un rus. Au intrat în vorbă unul cu altul.

— De unde ești?

— Din Bucovina, nordul României...

— A, de acolo de unde au ocupat ai noștri.

— Da.

— Și unde stai aici?

— Într-un lagăr de muncă între munți, construim un drum...

— A, da știu. Voi acolo sunteți pentru exterminare. Voi nu vă mai întoarceți acasă. Apoi după ce-l privi îndelung rusul îi spuse:

— Uită-te la mine cu atenție. Eu încerc să te scap. Uite cum facem: eu mai stau trei zile și merg acasă. Eu stau aici în oraș. Tu, când vei ieși din spital, faci cumva să te scapi de pază și vii la mine acasă, după adresa care ți-o voi da. De acolo vom vedea.

     Odată biletul cumpărat, începea aventura întoarcerii acasă. După înțelegerea făcută, se apropiau amândoi de intrarea în gară. Fratele Pavel mergea înainte, iar prietenul său rus venea în urmă la o distanță de câțiva pași, cu un aer dezinteresat ca și cum nu s-ar cunoaște unul pe celălalt. Întreg teritoriul noii înființate Uniuni Sovietice era supravegheat îndeaproape, mai ales locurile de interes public. Ca ori ce altă gară și în fața celei din Baku, de care se apropiau ei, se afla pază. Militarii îi scrutau din ochi, iar când au ajuns aproape le-au cerut documentele. Fratele cu ființa încordată a arătat biletul pe care îl cumpărase prietenul său rus ceva mai devreme. Dacă îi cerea pașaportul, era pierdut. Dar probabil au considerat că din moment ce avea bilet ar avea și pașaport fiindcă bilet nu se primea fără să prezinți pașaportul. Așa că militarul i-a restituit biletul cu un aer indiferent și s-a adresat celuilalt cu aceeași expresie de rutină pe care o folosea de sute și sute de ori pe zi. Au trecut...