Ajunși în grădina școlii, învățătoarea Carmen le-a cerut copiilor să facă două straturi. Pe unul au plantat flori, le-au curățat de buruieni și le-au udat regulat în fiecare zi, iar celălalt strat a rămas neatins. Acesta era stratul lui Dumnezeu și ea le-a spus copiilor că Dumnezeu însuși o să aibă grijă de el. Copiii au fost entuziasmați de această idee și Carmen se bucura nespus de mult. Era aproape de victorie. Îl învinsese pe Dumnezeu sau cel puțin așa i se părea și acum își aștepta laurii pe frunte.

     În timp ce copiii se îngrijeau cu toată bucuria de stratul lor, udându-l și curățindu-l de buruieni, mica grădină a lui Dumnezeu a fost năpădită de buruieni. Acesta era punctul culminant al bătăliei și Carmen îl aștepta nerăbdătoare.

     Într-o zi, când stratul copiilor înflorise de toată frumusețea, că ți-era mai mare dragul să te uiți la el, Carmen și-a dus copiii în grădină în fața celor două straturi și i-a lăudat pentru eforturile lor. Copiii erau fericiți. Munciseră mult și acum se puteau bucura de rodul muncii lor.

— Vedeți cât de frumos a înflorit stratul vostru, copii? Asta doar pentru că v-ați îngrijit de el, își începuse Carmen argumentația, din care copiii trebuiau să tragă învățătura pe care o urmărea, dar ați văzut că Dumnezeu n-a făcut nimic în stratul lui de flori? Nu este cât se poate de clar că stratul este al nimănui!

     Rămași pe gânduri, copiii i-au dat dreptate. Stratul lui Dumnezeu era total neîngrijit! Dumnezeu nu și-a dat câtuși de puțin osteneala să-l facă să arate măcar a strat.

— Vedeți copii, a continuat Carmen, încheind cu tâlc argumentația, stratul acesta de flori neîngrijit arată așa deoarece Dumnezeu nu există, doar în imaginația oamenilor. Cum să aibă El grijă de flori sau de altceva dacă nu există în realitate?

     În timp ce vorbea, Carmen se uita în ochii copiilor să vadă cum reacționează, dacă au înțeles pe deplin lecția, și a văzut un băiețel, care știa că provine dintr-o familie creștină, că nu mai avea astâmpăr. După un timp nu s-a mai abținut, a alergat și a rupt o păpădie de pe un câmp din apropiere care era plin de flori galbene și a venit la ea și i-a spus:

— Dacă Dumnezeu nu există cine a făcut să crească floarea aceasta? Nici unul din noi nu a avut grijă de ea!

     Logica copilului a căzut ca un trăsnet peste Carmen, umilind-o. În adâncul inimii și-a dat seama că argumentul copilului era puternic și toată munca ei s-a dus de râpă.