Aveam dureri groaznice, mă zvârcoleam şi în pat, şi pe scaune, şi pe jos, şi mai şi vomitam, doamna era după mine cu ligheanul. Doi copii ai lor cu grade pe umăr au ieşit pe hol de groază. Eu mă rugam tare şi româneşte, şi în alte limbi, dar am reuşit să concluzionez care era cauza durerilor. Căpescu a spus:

—  Nu avem ce face, trebuie să chem salvarea.

— Cheamă mai bine un taxi să mă ducă acasă, am spus eu.

     A sunat de câteva ori, dar n-a răspuns nimeni la taxi.

— Nu răspunde nimeni la taxi, chem salvarea.

— Cheamă.

     După un timp, a apărut salvarea cu un doctor:

— Ce s-a întâmplat? întrebă doctorul.

— Copilul acesta a venit la noi şi imediat a început să se vaiete de dureri de spate, spuse Căpescu, băgându-i nişte bani în buzunar.

— Este criză de rinichi, îi facem o injecţie şi se va linişti.

— Vă rog să mă ţineţi că nu pot să stau de durere.

Mi-au făcut injecţia, şi doctorul a spus că în jumătate de oră durerile trebuie să dispară, dar după aceea să mă duc în cel mai scurt timp la spital pentru investigaţii serioase şi tratament. A durat aproape o oră, până m-au lăsat puţin durerile, însă sistemul urinar era blocat, nu puteam să urinez. După aceea am mers cu Căpescu până la gară, iar de acolo am luat autobuzul care m-a dus acasă.

     Acasă, am povestit ce am păţit şi am concluzionat împreună cu soţia că trebuie să renunţăm la casa de nemţi. Am stat puţin de vorbă, după care a început să se dezmorţească anestezia produsă de injecţie şi au început din nou dureri groaznice. Au mai venit la noi nişte fraţi şi s-au rugat, dar starea mea nu s-a schimbat. Cineva a spus:

— Dacă îi este tot aşa rău până dimineaţă, să-l duceţi la spital.

— Voi nu ştiţi ce vorbiţi, a spus o soră, eu am născut copii şi am făcut şi criză de rinichi, dar acestea sunt mai groaznice ca durerile de naşteri, în situaţia aceasta până dimineață poate să moară.

     Era timpul de mers la biserică, pentru programul de după-masă. Prima rugăciune s-a făcut pentru mine cu toată adunarea. În acel moment, fiind pe pat, m-au lăsat durerile şi instantaneu am adormit. De obosit ce am fost din cauza durerilor, m-am mai trezit a doua zi, dar fără dureri. Nu am mai fost la spital pentru rinichi, nu am făcut niciun fel de tratament de rinichi până acum la vârsta de 60 de ani, că Domnul face rana şi tot El o vindecă. Slăvit să fie Numele Lui!