Discuția mi s-a părut plictisitoare. Când s-a terminat neînțeleasa trudă, tineretul penticostal ne-a oferit să mergem cu ei la rugăciune. Eu împreună cu Volodea am decis să ne alăturăm lor. Când a fost chemarea la rugăciune, eu, de ochii oamenilor, am îngenuncheat la fel ca toți. Se rugau stăruitor, cu ochii închiși, fără ca să-și atragă atenția unul altuia, iar eu stăteam și priveam închinătorii. La un moment dat, un tinerel s-a înclinat spre mine și a zis:

— Ascultă Cuvântul Domnului!

     Toți au tăcut. Eu eram numai urechi, așteptând să aud vocea, cum am auzit-o cândva în vis. Acel tinerel a început să spună ceva neînțeles. Dar printre cuvintele neînțelese, dintr-odată am auzit câteva cuvinte în limba germană: „Bețivii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu” – și mai departe, din nou n-am înțeles. Apoi iarăși în limba germană: „De ce porți slava în buzunar?” Și din nou cuvinte neînțelese intercalate cu germane. Ultimele cuvinte erau deja în limba rusă: „Am nevoie de tine, am nevoie de tine, tu nu-ți aparții. Amin.” Toată lumea s-a ridicat în picioare și a privit spre mine. Dacă mă aflam lângă ușă, cred că țâșneam afară. M-am ridicat și eu și mi-am șters sudoarea de pe față.

— Grișa, ai auzit? Dumnezeu ți-a spus de două ori că are nevoie de tine, pocăiește-te. Dumnezeu a spus: „Tu nu-ți aparții.”

— Dar voi ați auzit când Dumnezeu a vorbit?

— Noi am auzit.

— Nu Dumnezeu a vorbit, am spus eu, ci acest băiat care se numește Petea; el a fost alături de mine și l-am auzit bine. El a vorbit într-o limbă străină, pe care eu nu o cunosc și de asemenea a vorbit în limba germană. Nu m-am așteptat ca în satul nostru să existe așa băieți educați. Ia spuneți-mi, creștinilor li se permite băutura?

— Nu. Este scris: „... bețivii nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu.”

— Nu spuneți povești, aceasta Petea v-a spus-o, spune-mi câți ani ai?

— Paisprezece.

— Și unde ai învățat germana?

— Nu am învățat școală deloc. A fost război și nu am mers la școală.

— Dar de unde știi că beau și m-ai numit bețiv?

     La această frază, toți au sărit în apărarea lui, zicând că el n-a spus așa ceva.

— Am înțeles prea bine ce mi-a spus. Mi-a vorbit în limba germană. Și încă mi-a mai spus că port în buzunar „slava”. Ei, asta nu e adevărat. Eu n-am fost pe front și n-am primit Ordinul „Slavei”.

— Petea, în care buzunar e „slava” lui?

— În cămașă, buzunarul din partea stângă!

     Am scos din buzunarul cămășii carnetul de Komsomol (de partid):

— Uitați-vă, în afară de carnet n-am nimic.

— Grișa, cum de ți-a venit gândul despre „slavă”?

— Petea m-a întrebat în limba germană: „De ce porți în buzunar „slava” ta?

     Toți au înțeles ce se întâmplă, doar eu eram încă nedumerit. Au deschis Scriptura și au început să citească pasajele în care se vorbește despre vorbirea în alte limbi.

— Scriptura spune că este un semn pentru cei necredincioși, iar faptul că tu ai înțeles, a fost o prorocie de mustrare. Uite cum este scris: „Dar dacă toți prorocesc și intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredințat de toți, este judecat de toți,” Trebuie să te pocăiești: nu Petea ți-a vorbit, ci Duhul Sfânt ți-a vorbit prin Petea. Tu nu-ți aparții, Dumnezeu are nevoie de tine. Tu porți în buzunar slava oamenilor de acum: carnetul de partid!

     În noaptea aceea, m-am pocăit, am primit iertarea păcatelor și am devenit creștin. Foarte repede au zburat acele zece zile de concediu și a trebuit să mă întorc la unitatea militară. Pe drum, m-a petrecut tineretul creștin. La despărțire, mi-au dăruit o Evanghelie. În stația de tren încă o dată toți s-au rugat pentru mine și m-am întors la unitatea mea.