Îmi amintesc de o bătrână creștină în vârstă de 70 de ani care a fost adusă ca martor. Au întrebat-o:

— Credeți că există Dumnezeu?

— Eu cred, fiul meu. Eu exist, prin urmare și Dumnezeu există!

— Credeți că Dumnezeu v-a iertat păcatele?

— Cred, fiule. Pocăiește-te și Dumnezeu te va ierta și pe tine.

— Vorbiți într-o limbă necunoscută?

— Pocăiește-te, fiule, și vei vorbi și tu într-o limbă frumoasă.

— Credeți că Dumnezeu vă va duce în cer?

— Pocăiește-te, fiul meu și El te va duce și pe tine.

— Credeți că sfânta fecioară Maria a dat naștere unui Fiu sfânt?

— Cred, fiul meu, nu ar fi putut da naștere unui Fiu sfânt o femeie păcătoasă.

— Credeți că Dumnezeu a adus acest Fiu ca o jertfă pentru omenire?

— Pocăiește-te, fiule, fiindcă această jertfă s-a adus și pentru păcatele tale.

     Sala s-a scandalizat, s-a terminat răbdarea oamenilor și au început să strige:

— Treci la subiect! Cât putem asculta întrebări fără sens? Unde sunt martorii împotriva ucigașilor?

     Procurorul a cerut să se facă liniște. El a anunțat că procesul este amânat pentru ziua următoare. A început a patra zi a procesului. Sala era plină până la refuz. Încă un pic și toate crimele sectanților vor fi descoperite. A trecut mai mult de o oră și procesul tot nu s-a început. Se aude soneria. Reprezentanții consiliului judiciar intră în sală. În sală e tăcere ca de mormânt.

     Au condus în față pe Irina, iar procurorul a întrebat:

— Victima Irina Zincenko, sunteți cunoscută de toți acuzații?

— Da, sunt.

— De câți ani îi cunoașteți?

— De opt ani.

— Sunteți de acord pentru a da o mărturie adevărată?

— Sunt de acord.

— Sunteți în fața instanței ca victimă pe motive religioase. Sunteți de acord să depuneți mărturie înaintea tuturor cu privire la cauza bolii dumneavoastră?

— Nu. Eu mă simt perfect sănătoasă.

— Aici e prezent procurorul, profesor al institutului de Psihoneurologie, tovarășul N. , care poate confirma starea dumneavoastră. Am aici de asemenea o confirmare din istoricul dumneavoastră de sănătate.

     El a luat o foaie de hârtie și a început să citească selectiv:

— „Irina Zincenko... pe motive religioase... are dereglări mintale. În momentul de față este sub supravegherea permanentă a medicilor. Refuză tratamentul de spital, ignoră sfaturile medicilor. În ultimi doi ani, boala ei progresează... Îi este interzis să participe la slujbe bisericești deoarece au un efect negativ asupra sănătății ei... Îi este permisă doar munca fizică ușoară.” Sunt semnăturile medicilor și ștampila profesorului de la institut. La toate întrebările judecătorului Irina răspundea cu citate din Evanghelie și aceasta l-a scos din echilibru pe judecător. El a anunțat că răspunsurile Irinei Zincenko indică faptul că e o fanatică religioasă. Apoi i s-a dat cuvântul procurorului. El era profesor de ateism. El a început cuvântarea sa atacând Biblia cu dovezi că toate locurile din Scriptură se contrazic unul pe altul. Periodic, întorcându-se spre Irina, el cerea ca ea să-i explice un verset anume sau altul. Irina răspundea la toate întrebările surprinzător de înțelept, pentru care în interiorul meu mulțumeam lui Dumnezeu. Zâmbind ironic, profesorul a întrebat:

— Cum înțelegi „Evanghelia după Ioan”, primul capitol, versetul 18? Se spune că pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată. Și în Biblie, când Dumnezeu a vorbit lui Moise, este scris: „Când am să trec (Dumnezeu), mă vei vedea.” Ce spui de asta?

     Irina a replicat calm că acest lucru nu este scris în Biblie. Ateul s-a înfierbântat declarând că el de zece ori a citit Biblia, Coranul și era familiarizat cu budismul. Dar Irina a repetat din nou:

— Acest lucru nu este în „Biblie”. Dumneavoastră l-ați inventat.

     Apoi profesorul a întrebat:

— Și cum este scris?

— „Mă vei vedea pe dinapoi; dar fața Mea nu se poate vedea.” (Exod 33:23).

     Așa s-a încheiat interogarea Irinei. După toate acestea, ea s-a adresat către procuror:

— Îmi dați voie să mă adresez profesorului de psihiatrie?

— Da.

— Vă rog, spuneți-mi de care răspuns nu sunteți satisfăcut?

— Sunt mulțumit de toate.

— Pot să vă mai întreb ceva?

— Poftim.

— Spuneți-mi pe ce bază ați acordat certificate precum că nu sunt cu mintea sănătoasă? Eu vă văd pentru prima dată și dumneavoastră mă vedeți pentru prima dată, nu-i așa? Nu am fost niciodată la medici și nu am fost spitalizată într-un spital de psihiatrie niciodată. Apropo știți unde lucrez? Sunt operator de calculator electronic. Astfel de mașini în țara noastră încă nu sunt produse. În cele două fabrici „Turbinom” și „HEMZ”, numai trei oameni știu cum să lucreze cu ele. Certificatul dumneavoastră este fabricat.

     Aici judecătorul a smuls microfonul din mâinile Irinei. Procesul a fost întrerupt și consiliul judecătoresc a mers la sfat, care a durat aproximativ două ore. În sala de judecată s-a făcut învălmășeală: unii erau indignați, alții admirau, dar răspunsul la întrebarea: „Unde sunt victimele?” – nu era dat. Judecătorul a citit sentința:

— Kozelko Nicolai: cinci ani de lagăr în regim strict și apoi cinci ani de exil, cu confiscarea proprietății.

     Cum toată proprietatea lui s-a dovedit a fi doar o haină, i s-a și luat. Soția lui aștepta al treilea copil!

— Durgan Mărioara: un an și jumătate de închisoare și confiscarea proprietății. Așa, sărmana bătrână a rămas fără casă. Din cauza bolii a fost eliberată după opt luni și mult timp a rătăcit fără adăpost, printre credincioși.

     Rubașca Nicolai, Ciuberko Fiodor și Gioricavâi Ivan au primit trei ani în lagăre. Mie mi-au dat un an și jumătate de închisoare. Ca să primesc pedeapsa, am fost trimis în lagărul Halodnaia Gora din Harcov. Mă mângâiam cu versetul din Evanghelie: „Dacă M-au prigonit pe mine și pe voi vă vor prigoni.”