Biografia lui Hudson Taylor -   Plecarea spre China (2 / 2 )

### -   Plecarea spre China ###

Corabia s-a apropiat din nou… Încă o dată, scumpul nostru copil a întins mâna, iar eu i-am apucat-o. I-am spus din nou: „Domnul să te binecuvânteze!”, iar apoi apele adânci ale mării ne-au despărțit. În timp ce ne fluturam batistele, urmărind cu privirea corabia care se depărta, el s-a așezat la prora, apoi s-a suit pe încărcătură, fluturându-și pălăria, părând mai mult ca un erou victorios decât ca un tânăr care intra într-o luptă necunoscută.”

Propriile amintiri ale lui Hudson Taylor, scrise mult timp după aceea, arată cât de sensibil a fost și el la această despărțire: „Mama mea iubită m-a însoțit la Liverpool. Nu voi uita niciodată acea zi, nici vizita ei în cabina în care trebuia să petrec următoarele șase luni. Cu o grijă de mamă, a aranjat micul pat, s-a așezat alături de mine și am cântat împreună înainte de a ne despărți; apoi am îngenuncheat și ea s-a rugat – ultima rugăciune pe care am auzit-o de la mama mea înaintea plecării mele în China. Am fost anunțat că trebuie să ne despărțim și am fost nevoiți să ne luăm rămas bun, fără a spera că ne vom mai vedea vreodată pe acest pământ.

Din dragoste pentru mine, ea și-a stăpânit emoțiile cât de mult a putut. Ne-am despărțit și ea a coborât pe mal, oferindu-mi binecuvântarea sa. Eu am rămas singur pe punte, iar ea a urmărit corabia atâta timp cât aceasta a mers de-a lungul cheiului. Dar, când corabia a ieșit în larg și despărțirea a devenit realitate… nu voi uita niciodată strigătul de durere care a izbucnit din inima mamei mele. Acest strigăt m-a pătruns adânc, ca o sabie. Niciodată nu am înțeles mai bine decât atunci ce înseamnă cuvintele: „Dumnezeu a iubit atât de mult lumea…”

La scurt timp după plecarea de la țărm, o furtună puternică a izbucnit pe mare. Vânturi neprevăzute au izbit corabia cu furie, iar de multe ori, toți cei de la bord au văzut moartea aproape. Corabia era mică și drumul lung. De la 19 septembrie 1853 până la 1 martie anul următor, Hudson a avut de înfruntat tot felul de pericole pe mare. În timpul călătoriei, a descoperit printre membrii echipajului câțiva creștini și, cu permisiunea căpitanului, a organizat împreună cu aceștia adunări regulate. Au avut 60 de întâlniri, în care se rugau și meditau asupra Scripturii.

„Insule după insule, fiecare mai necunoscută decât cealaltă, unele foarte populate, dar fără lumină, fără Isus, fără nicio speranță de binecuvântare! Inima mea este mișcată de milă pentru ei. Cum este posibil ca atât de mulți creștini, bărbați și femei, să rămână liniștiți în casele lor confortabile și să lase aceste suflete să piară? Cum se poate ca credința să nu aibă mai multă putere, astfel încât să-i determine să se sacrifice din dragoste pentru Cel care și-a dat viața pentru mântuirea lumii?”

Când au ajuns la nordul Noii Guinee, vântul a încetat, lăsând corabia pradă unui curent care o împingea către niște insule stâncoase. Hudson, văzând neliniștea căpitanului, l-a rugat să permită creștinilor de la bord să se roage împreună cu el. Rugăciunile lor au fost ascultate; vântul s-a întors și au reușit să continue călătoria în bune condiții.

În aceste momente, Hudson Taylor a învățat o lecție valoroasă despre puterea rugăciunii și încrederea în Dumnezeu în mijlocul pericolelor. El a înțeles că, indiferent de greutățile întâlnite, Dumnezeu era alături de el, ghidându-l și protejându-l. Această credință i-a oferit curajul necesar pentru a continua călătoria și a-și îndeplini misiunea, în ciuda tuturor obstacolelor.

Această experiență a fost doar începutul unei vieți pline de sacrificii și devotament pentru lucrarea lui Dumnezeu în China. Hudson Taylor avea să devină un pionier al misiunilor creștine, lăsând o moștenire spirituală care dăinuiește și astăzi.