În stațiunea balneară Călimănești, locuia o văduvă săracă, ce era credincioasă penticostală. În stațiune, duminica, oamenii credincioși se întâlneau și stăteau de vorbă despre cele spirituale. În vara anului 1963, a fost acolo un grup de credincioși penticostali din București, între care și fratele Giurcă. Cunoscând că în Călimănești locuiește văduva Vasilica, au căutat-o și au petrecut în casa ei într-o frumoasă părtășie creștină. Au vorbit din Cuvântul lui Dumnezeu, s-au rugat și s-au bucurat cântând Domnului. În timp ce erau încă acolo, au fost înconjurați de miliție, legitimați și amendați, făcându-li-se și proces verbal cu încriminarea de „parazitism”. Fiecare amendă era considerabilă, însă pentru sora văduvă fusese maximă.

Nu avea nici o posibilitate s-o plătească. După câteva zile, sora Vasilica a venit la București, la Biserica din Crângași, și mi-a arătat procesul verbal. Am fost inspirat să scriu pentru dânsa o contestație, arătând că s-a comis un abuz și cerând anularea documentului precum și pedepsirea celor vinovați pentru violarea domiciliului ei în zi de sărbătoare. Contestația a fost depusă la judecătoria din Râmnicu Vâlcea, instanța hotărând ulterior anularea procesului verbal și, odată cu aceasta, descărcarea poverii pusă pe umerii unei văduve de către miliția alertată de preotul parohial ortodox.

     A fost o vreme în România în care miliția „făcea legea” și când pentru o rugăciune între prieteni puteai amenda cât două sau trei salarii. Și setea după rugăciune era fantastică. Credincioșii nu au renunțat la rugăciune.