Eram într-o seară în Oltenia, în orașul Dăbuleni la evanghelizare. Era acolo o familie de necredincioși care aveau o mamă credincioasă internată la terapie intensivă după niște operații foarte complicate și era în comă. Medicii le-au spus că nu mai este nici o șansă. M-a sunat unul din copiii ei:
— Domnule, vino, te rugăm, dacă poți, până la noi.
Am zis: „Doamne, eu mă duc, dar nu am darul vindecărilor”. Dar mă gândeam că eu le-am spus la acei oameni de un Dumnezeu care-i viu, care trăiește și face minuni, acuma ei vreau să vadă. M-am văzut nevrednic și am mărturisit aceasta Domnului. Am ajuns seara la adunare, și prezbiterul de acolo m-a întrebat?
— Ce facem?
— Ce să facem, hai să ne rugăm.
La rugăciune, nu a fost o prezență deosebită și după rugăciune, prezbiterul mă întreabă din nou:
— Ce să facem?
— Am primit un îndemn, eu nu-s prezbiter, eu sunt evanghelist dar mi-a pus pe inimă Domnul un gând: trimite pe cineva să cumpere o batistă nouă.
— Și ce-ai să faci?
— Eu nu fac nimic, faci tu. O să ne rugăm și tu vei face ungerea pe batistă. Oamenii aceștia așteaptă de la noi să vadă un Dumnezeu viu pe care noi L-am propovăduit.
— Nu-s vrednic să fac ungerea.
— Dacă nu ești vrednic, la ce mai stai aici.
— Totuși te ascult, dar nu-s vrednic, îți spun sincer.
Au adus batista.
— Du-te, adu sticluța cu untdelemn și fă ungerea pe batistă.
După ce a făcut ungerea pe batistă și ne-am rugat, i-am zis s-o bage într-o Biblie nouă, am chemat pe copiii surorii și le-am zis:
— Noi am lucrat după lumina pe care ne-a dat-o Domnul. În Biblia aceasta, aveți o batistă. Nu vă atingeți de ea decât în momentul când o luați din Biblie și o puneți pe capul mamei, iar în următoarea dimineață, vă duceți, luați batista și o aprindeți, ca să nu fie folosită în alte scopuri. I-am rugat să mă anunțe ce se va întâmpla. După două zile, mă sună un băiat de-al surorii, și plângea de se prăpădea.
— Oprește-te, te rog și spune-mi ce s-a întâmplat.
— Mama s-a trezit din comă.
— Dumnezeu să fie slăvit!
Peste alte două zile, mă sună din nou plângând.
— Mama de la terapie intensivă a fost dusă pe salon.
— Slăvit să fie Dumnezeu că a ascultat niște oameni slabi ca noi.
La două săptămâni, când m-am dus din nou în Dăbuleni, sora cu soțul ei de braț cobora dintr-o mașină și soțul ei necredincios îmi zice:
— Domnul Mircea, vreau să intru și eu în adunare.
— Dumneata n-ai putut să intri fără necazul acesta?
El își aducea soția cu mașina până la ușa adunării, dar n-a intrat până atunci înăuntru niciodată. Sora a fost vindecată deplin. Toată vara următoare a vândut lubeniță și legume pe piață, pentru că Isus Domnul este în măsură să scoale pe cineva și din locuința morților. Slăvit să fie El în veci! Amin.