Într-o noapte, o familie cu 9 copii din zona Ismail a fost trezită din somn și li s-a pus în vedere să fie gata de plecare în jumătate de oră, că vor fi deportați. În jumătate de oră, abia și-au trezit și îmbrăcat copiii și doar puține lucruri au reușit să-și împacheteze și puțină mâncare. Au fost duși la gară și îmbarcați într-un tren cu care au călătorit multe zile spre Siberia. Într-un loc, i-au coborât din tren și i-au dus cu o mașină militară până la marginea unei păduri și i-au lăsat acolo. Era iarnă și ningea, condiții groaznice pentru o familie cu 9 copii fără adăpost și mijloace de trai. Rămași singuri s-au încredințat în brațul Domnului printr-o rugăciune cu lacrimi din belșug. După rugăciune, fratele a văzut o luminiță călăuzitoare în direcția pădurii. A înaintat în pădure singur, călăuzit de această luminiță și a ajuns în pădure, fără să fie nicio urmă pe zăpadă, la un bordei săpat în pământ unde era o altă familie de credincioși, care și ei au fost deportați acolo, dar vara și au apucat de și-au săpat un adăpost în pământ și aveau și ceva provizii pentru iarnă alcătuite din carne de păsări care au fost prinse cu niște curse improvizate. S-a întors înapoi pe urmele pe care a mers până la familia lui și s-au dus cu toții la acest bordei. L-au mai lărgit puțin împreună și prin binecuvântarea Domnului, au supraviețuit în acea iarnă. În primăvară, undeva în adâncul pădurii, se auzeau niște zgomote înfundate. Cei doi bărbați s-au dus într-acolo să vadă ce este și au văzut o tabără de soldați care se instalau acolo pentru a testa niște arme secrete. Ei se trudeau să monteze un gater și nu-i dădeau de capăt. Întrucât unul din frați lucrase la gatere, s-a dus la ei să-i ajute. Prin ajutorul Domnului, el a pus în scurt timp gaterul în funcțiune. Comandantul acelei unități militare i-a întrebat: — Cine sunteți voi și cum ați ajuns aici?

— Suntem două familii de credincioși, care am fost deportați aici din pricina credinței în Dumnezeu și ne-am construit un adăpost în pământ aici, în pădure.

— Fiindcă ne-ați ajutat să punem gaterul în funcție, prima dată vom construi două case pentru voi și după aceea vom construi barăcile. Noi suntem adăpostiți mai comod în mașini decât voi în pământ.

     Frații au lucrat împreună cu soldații și mâncare a fost din belșug, că așa știe Dumnezeu să poarte de grijă. După câțiva ani, tot prin mijlocirea acelui comandant, au putut să se întoarcă în pace la casele lor. Slăvit să fie Dumnezeu care poartă de grijă de ai Săi!