Intr-o seara de octombrie mergeam acasa de la lucru. In fata ultimului magazin dupa care trotuarul strazii si-a luat curba intre blocuri, statea un tiganus cu un buchet de flori in brate. Vindea florile la fir. 1 leu firul. Trecatorii il ocoleau dezgustat, dar el tot oferea la toata lumea. Cand am ajuns aproape de el, deja ma lua in tinta, si a facut un pas catre mine cu un fir de floare. M-am oprit, am scos cinci lei din buzunar si i-am dat...dar nu am acceptat floarea. Dupa aceea am pornit mai departe. Dar la cativa pasi in adincul sufletului meu Duhul Sfant al lui Dumnezeu a inceput sa-mi spuna: "Du-te inapoi la el. Spune-i ca-L iubesc." M-am oprit, si am inceput sa-l privesc. Dar nu m-am apropiat de el. Am stat un pic acolo, si dupa cateva secunde totusi am vrut sa plec mai departe. Era seara, mi-era foame, si eram tare epuizat de lucrul ce aveam pe ziua aceea. Dar Duhul Sfant iarasi mi-a spus "Du-te si spune-i ca-L iubesc." Tiganusul a observat, ca vreau ceva, si s-a apropiat putin. Si cum se uita la mine, eu am pornit catre el. M-am aplecat la el, ca sa fiu de statura lui, si sa nu trebuiasca sa se uite în sus. Am întrebat cum îl cheamă.

- Dorel. - mi-a raspuns.

- Cati ani ai, Dorele? - intrebam iarasi, uitindu-ma in ochii lui mari si albastrii. (Nu prea am vazut tigan cu ochi albastrii...dar Dorel avea ochi ca adincul marii.)

Nu mai amintesc cati ani avea: sase sau sapte, dar imi amintesc ca-mi spunea: "Nu stiu unde o sa dorm noaptea asta, nu am parinti, am doar trei frati mai mici. Nu-s de aici (Tirgu Mures) dar un unchi are grija de mine."

-Bine, mai, Dorele. - continuam - Esti un baietel frumos. Si Dumnezeu te iubeste. In general te rogi la Dumnezeu?

A facut un gest nehotarit: da, si ba.

- Bine. Roaga-te la El, ca sa te aiba in paza, pentru ca te place. Stiai?

Dorel a dat din cap: Nu stia. Si nu stia, nici atat, ca Isus s-a jertfit pe cruce, ca el sa se poata ruga la Dumnezeu, si ca sa nu piara pe strazile orasului, sau sa nu ajunga in careva inchisoare.

Dupa ce am terminat vorba, l-am mangaiat pe obraz, si am pornit acasa impacat in suflet. Am luat curba intre blocuri, si dupa cativa pasi Dorel m-a ajuns:

- Nenea, nenea, uite ce am facut! - si cu mana arata catre tufisul apropiat. Am zarit cateva lumanari aprinse.

- De ce ai aprins luminarile acolo? - intrebam. Dorel mi-a raspuns:

- Ca-s frumoase. Si ca sunt pentru mama. Ea nu mai traieste. Si nu stiu unde este inmormantat. Nu stiu nici macar unde este un cimitir in orasul asta...

Vorba lui mi-a taiat inima. Mi-au navalit lacrimile in ochi. Acest copil căuta ceva!!! Căuta lumina lui Isus! Si nu stie unde sa-l găsească!!!

Abia am mai reusit sa scot cateva cuvinte de intarire din pieptul meu care era strins de lacrimile milei.

Am inteles de ce Duhul a vrut sa-i vorbesc despre Isus. Pentru ca Dorel Il cauta.