Era intr-o zi din luna octombrie a anului trecut...parea o zi obisnuita, ca si oricare alta. Insa acea zi avea sa imi schimbe viata, modul de a gandii si de a vedea lucrurile...

M-a sunat fratele meu sa imi spuna ca tata a cazut de pe casa, de la o inaltime de aprox. 3 metri, ca are picioare extrem de umflate, nu poate umbla si ca  sunt toti la spital. Eu avusesem un accident cu masina chiar inainte cu 5 minute sa ma sune el. Eram psihic la pamant, si vroiam sa ajung cat mai repede sa il vad pe tata ca sa ma conving ca nu e nimic grav, ca e bine..

Cand am ajuns la spital, era intr-un scaun cu rotile si urla de durere...imi venea sa plang, sa imi descarc sufletul, supararea, spaima..insa am tinut in mine..ca sa il incurajez pe el. Verdictul a fost: ambele calcanee zdrobite (osul pe care calca piciorul spart in bucatele, cu multiple fisuri in os) ceea ce insemna ca trebuie operat cat de curand posibil pentru a-i pune o palga in locul osului zdrobot, iar fragmentelele acelea de os indepartate..

Medicul ne-a spus ca il mai lasa cateva zile pana se trage vanațeala apoi il opereaza. Tala meu este un om extrem de activ, si nu stiu cum sa va spun ca a trecut timpul pentru el in aceea perioada...

In zilele in care era spitalizat am primit o veste cutremuratoare, o sora de-a lui  murise, din cauza unor probleme pulmonare de care nu stia, o moarte ”fulger”.. ma gandeam la tata ca e in pat, imposibil sa se deplaseze, ma gandeam cum sa ii dau vestea stiindu-l un om extrem de sensibil..ma gandeam cum va reactiona si ce trebuie sa ii spun ca sa il intaresc..desi eu eram slaba, eram fara puteri din cauza faptului ca il vedeam pe el in spital..

La auzul vestii a reactionat groaznic..nu il mai vazusem niciodata asa..plangea, țipa, se lovea incercand sa vada daca chiar e adevarat ce ii spun, daca nu viseaza...era un coșmar real.. i-au dat de la spital o groaza de calmante, ziua stateam cu el, seara trebuia sa plec pentru ca nu ma lasau sa stau..

Ma gandeam cand ma puneam in pat, la el si parca il simteam cum plange si e nelinistit...si stiam ca nu pot face nimic sa  ii fie bine.. faptul ca nu a putut merge la inmormantare a fost cel mai dureros, se gandea la fratii lui, care sunt toti impreuna, la tatal lui care isi conduce fata pe ultimul drum... nu ii puteam intelege imensitatea durerii din suflet, puteam doar sa ma gandesc la ea.. a trecut si asta cumva..!

Zilele au trecut si noua nu ne mai zicea nimeni din spital nimic despre tata, stiam doar ca trebuie operat dar nu stiam cand..

Vreau sa va spun ca in perioada aceea foarte multe biserici si frati s-au rugat pentru noi, ne-au fost alaturi..si Domnul ne-a vorbit printr-un frate ca in curand isi va arata minunile desavarsite care Le are pentru el(tata)..

Intr-o seara Domnul mi-a vorbit si mie  printr-un vis: il vedeam pe tata ca vine spre mine pe picioarele lui, insa cu pasi marunti  si eu il intreb: ”tata, te-au operat? esti bine acum?” iar el mi-a spus ” fata mea, Domnul meu m-a vindecat si nu a trebuit sa ma operez” 

M-am trezit plangand, i-am zis visul la mami, am plans amandoua si am multumit Domnului, stiam ca e de la El visul meu. Asteptam sa ajung la spital sa il spun tatei..insa el a fost putin șceptic, isi stia durerile, imposibilitatea de a face un pas macar pe picioare si nu ii venea sa creada ceea ce ii ziceam, pentru ca lui i se spunea zilnic de catre medic si asistente ca trebuie operat..

Auzind insa si de lucrarea care o avusese unul din fratii care se ruga pentru el, a inceput sa aiba mai multa credinta si sa spere ca Domnul chiar lucreaza la cauza lui..

Insa intr-o dimineata, au venit in camera lui de spital asistentele cu un pat mobil ca sa il duca in sala de operatie. Tatei nu ii venea sa creada, credinta lui atunci s-a stins, si ii venea in minte tot felul de dezamagiri...unde erau promisiunile Domnului?

Insa Domnul nu dezamageste pe nimeni, El da izbanda celor in necaz, mangaiere celor cazuti si alinare in suferința.. 

Ajuns pe masa de operatie,medicul cere sa i se mai faca un film ca sa depisteze cu exactitate locul osului zdrobit, insa la vederea filmului, medicul ramane mirat de ceea ce vedea, osul se calcifica, bucatelele din os se lipeau la loc, dorind parca sa faca osul intreg cum era.. A tot intors medicul foaia cu filmul pe toate partile, insa Acele ce pune mana odata si da vindecarea, ii mai presus de orice medic..

.Medicul a cerut asistentelor saii puns inspoi atelele la ambele picioare si sa il duca inapoi in salon, acestea neintelegand parca ce li se cere, spunandu-i apoi tatei:”auziti domnule, nimeni cand intra in sala asta nu iese inapoi de aici neoperat, la tine e o minune”

Mergand inapoi spre salon, tatei ii curgeau lacrimile, lacrimi de multumire, recunostinta si dragoste fața de Cel care spune si implineste, promite si duce la infaptuire..

Azi tata e mai bine, il mai dor din cand in cand picioarele, insa eu cred ca Domnul nu il lasa sa uite asa repede ce minune a facut cu el..

Credinta mea in Domnul ramane statornica, iar multumirea mea fata de El eterna....Amin!