De fapt, el ar fi trebuit să moară de malaria. Infecția era așa de puternică, încât a fost scos din serviciul militar din Cambogia și trimis înapoi în Vietnam cu cea mai mică speranță de a trăi.

Dar Cineva hotărâse altfel, căci vremea morții lui Trung încă nu venise...

            ”Zăceam în patul meu și eram pregătit să-mi iau rămas bun, povestește Trung cu ochii lucind, și în acel moment mi-au apărut în memoria activă amintiri, imagini și istorioare din copilăria mea.

Departe, foarte departe, dar destul de clare pentru a-mi permite să meditez... acest Isus, despre care mi se povestea atunci, n-ar putea să ma ajute acum, așa ca în povești?

Și am făcut ceea ce ar fi trebuit să fac într-o rugăciune. I-am spus că aș dori ca El să mă facă sănătos.

Apoi m-am întins și am adormit.”

            Dimineața totul era schimbat. Trung s-a sculat nemaiavând febră, sănătos și voios.

Din acea dimineață, n-a mai suferit de malaria și pentru el era foarte clar că rugăciunea i-a fost ascultată de un Dumnezeu pe care el de fapt nu-L cunoscuse.

Așa că, dornic de a cunoaște adevărul, a pornit  într-o călătorie de descoperire. Nu putea să înceteze deloc să citescă în Biblie, și în curând a ieșit de la un serviciu divin din adunare, fără întrebări și șovăieli, povestind întâmplarea sa celor pe care îi întâlnea.

Câțiva ani mai târziu, Trung predica Evanghelia în susul și în josul țării.

            Tot mai mulți oameni veneau prin el la credință, adunări au fost din nou motivate și trezite… nici măcar guvernul comunist nu-l putea opri… până ce a început să aducă la Isus copaci maturi de munte.

            ”Poliția m-a arestat, își amintește el, și m-a amendat cu o sumă de bani incredibilă pe care trebuia să o plătesc imediat. Asta trebuia să fie pentru cei cărora le povestisem despre Biblie, o așa-zisă ”facere de bine”. Apoi trebuia să  mai cumpăr și  un taur, pe care aceștia trebuiau să-l jertfească zeilor care erau foarte mânioși. În caz că nu voiam să fac aceste lucruri, atunci ei mi-ar fi tăiat pur și simplu capul!”

             Dar așa de departe n-au ajuns. Poliția l-a dus într-o închisoare unde a fost torturat îngrozitor, după care a mai fost bătut încă treizeci de zile, și în cele din urmă, a fost lăsat liber.

             ”Mai târziu m-am afiliat la Școala Biblică a pastorului Quang, lucrând în continuare cu el mai bine de patru ani, după care am fost din nou aruncat în închisoare. Mi s-a făcut și următoarea ofertă: ori îmi părăseam credința, sau plecam la construcții. Am ales munca la construcții, știind că va fi îngrozitor aici, însă cea de-a doua variantă nu însemna decât moartea, pentru a putea fi redus la tăcere. Eram însă pregătit să și mor…”.

            Și așa s-a făcut că Trung a ajuns să predice între cei două sute de pușcăriași și să-i învețe Biblia.

În spațiul foarte strâmt din curtea interioară a închisorii în care pușcăriașii își spălau în mod normal rufele, Trung a botezat cel puțin patruzeci de pușcăriași.

Prin mărturia curajoasă a acestui om, ei s-au convins de un lucru: pe Dumnezeul lui Trung trebuiau neapărat să-L cunoască!

Pedeapsa pentru activitățile sale de predicator a fost cuprinsă în încă trei ani de închisoare și interzicerea vizitei, chiar și din partea soției și a copiilor.

A fost foarte greu, totuși el a fost susținut de ei prin suplimentul de alimente și medicamente pe care i-l trimitea. Atunci când primea o bomboană, nu arunca ambalajul, ci scria pe el versete biblice pe care le lăsa să ”circule”în închisoare sau prin care răspundea cu plăcere la întrebările pușcăriașilor.

             ”Îmi amintesc foarte exact, zâmbește Trung, când, în cel de-al patrulea an de detenție, am fost chemat de către directorul închisorii. El voia să știe ce anume mă face să fiu așa de nebun... În mod repetat am fost așa de sălbatic bătut, încât eram mai mort decât viu. Niciodată nu am fost dispus, chiar și în aceste condiții, să întorc spatele credinței. Să fi făcut lucrul acesta, m-aș fi scutit de toate aceste chinuri...

Directorul m-a înțeles atunci când i-am explicat că ei pot să-mi nenorocească trupul și să-mi termine viața pământească, dar niciodată nu vor reuși să-mi frângă spiritul...”

            Puțin mai târziu, conducătorul închisorii a avut o întâlnire cu toți colaboratorii din închisoare și responsabilii din partea regimului, avertizându-i în mod serios: țineți-vă departe de acest bărbat... el poate să devină periculos!

Articol preluat și prelucrat din revista ”Lumina vechilor cărări”