La începutul anului 1999, mi-a fost adusă în cale o femeie în vârstă, de către o soră, care, prin harul Domnului, a ajuns să cunoască starea ei de păcat, convertindu-se în urma unei predici la o slujbă de evanghelizare. Apoi, femeia aceasta, a avut un mare necaz: i-a murit soţul. Era distrusă sufleteşte, credinţa abia începuse să-şi facă simţită prezenţa, dar...era totuşi plină de îndoială într-o anumită privinţă: încă mai credea că descântecele pe care le practicase şi în urma cărora avusese parte şi de o vindecare veneau de la Dumnezeu, şi nicidecum de la diavolul - cum îi spuneam eu.

   Pentru mine era extrem de greu să mai stau cu ea de vorbă, eram deja afectată psihic dar şi inima îşi arăta slăbiciunile ei. Mă durea şi credeam că voi face infarct. Am întrebat pe sora ce-mi adusese bătrâna de ce m-a însărcinat chiar pe mine a mă ocupa de ea şi mi-a răspuns că "aşa mi-a pus Domnul pe inimă să fac!".

   Eu eram "la pământ": "cum poate Domnul, în situaţia în care mă aflam să îmi mai dea o sarcină?"

   La un moment dat, mi-a fost frică să mai merg la ea pentru că nu pricepea ceea ce eu îi spuneam şi simţeam în preajma ei o nelinişte mare. Cunosc astfel de afecţiuni demonice - atunci când ai de-a face cu oameni care sunt unelte ale satanei-.

Experienţa venea din perioada în care m-am ocupat de o "carismatică" foarte periculoasă, iar eu, după simptomele avute, mi-am zis că am ceva rău înaintea mea...

   Aşa am hotărât să-i dau o casetă cu o predică foarte clară cu privire la ceea ce înseamnă: "Superstiţia, necredinţa şi ocultismul".

   Am rugat-o să o asculte şi tot ce aude acolo să ştie că şi ea a făcut întocmai, aşa că va trebui să se lepede de această lucrare satanică şi cu căinţă, să ceară iertare de la Domnul, iar sângele Lui o va curăţi de tot ce este întuneric şi astfel va fi liberă şi va avea pacea. I-am spus că peste două zile voi trece pe la ea să aflu ce a făcut. După ce a luat caseta, mi-a promis că va face ceea ce i-am cerut, apoi eu am plecat de la ea. Ciudat a fost însă că m-a cuprins o frică de moarte, abia mai respiram, credeam că atunci mor... Ajungând acasă, abia puteam sta în picioare, parcă nici nu mai răsuflam...

   Repede, am sunat pe un frate care cunoştea multe lucruri legate de ocultism. Ce har am avut! El dorea chiar atunci să plece cu soţia într-o călătorie. Povestindu-i despre acea femeie, s-a îngrozit. Mi-a recomandat să nu mă mai duc singură pentru că voi fi atacată de cel rău. Numai dacă ştiam sigur că Domnul mă trimite singură, dar având "în spatele" meu un cerc de rugători şi niciodată să nu mai plec fără susţinere în rugăciune.

   Apoi, el  ştiind ce bolnavă sunt eu, m-a avertizat să nu intru în altă stare de necaz. A spus că se va ruga pentru mine şi bătrâna aceea care era emigrată din Kirghisia (era de origine germană.).

   Rusia, ca şi România, sunt cunoscute ca locuri pline de ocultism în toate formele. După ce am terminat cu fratele de vorbit, la câteva minute, am simţit că apăsarea aceea groaznică a dispărut. Deci pentru mine, a fost o dovadă clară că această femeie recent convertită era încă în legăturile demonice din cauza lucrărilor pe care ea nu le-a mărturisit când s-a pocăit.

   După două zile, m-am dus la ea cu mare înfrigurare în mine, dar ştiam că am susţinători în rugăciune. Şi ce credeţi? Minune mare! Această bătrânică a recunoscut că predicatorul (de pe casetă) avea dreptate, a început şi ea să se îngrozească de ce a făcut şi mi-a spus că acum ştie despre descântece şi vindecarea suferită că nu veneau de la Domnul. S-a lepădat de toate înaintea Domnului.

   După mărturisire, s-a îmbolnăvit din nou, dar Domnul, a ajutat-o să se pună pe picioare!

   De atunci, nu am mai avut nici un fel de teamă de ea şi ţineam în locuinţa ei oră biblică împreună cu o soră de-a ei de trup, care fusese şi ea mântuită la scurt timp. Se bucurau extrem de mult că erau eliberate de întunericul în care au trăit în Rusia. (Kirghisia). Spuneau că acum la bătrâneţe atâta har să le fie arătat...şi când se gândeau la mama şi la bunica lor care le vorbise despre Domnul, despre Cuvânt, dar ele nu au ascultat. Erau sigure că bunica lor fusese mântuită. Acum, aceste surori, au peste optzeci de ani.