Aceasta a fost pentru mine o experienţă binecuvântată, măcar că eram în mare slăbiciune trupească şi psihică. Dar vreme de două- trei săptămâni nu mai puteam să le vizitez, nu mai eram în stare să le dau din Cuvânt. După ce Domnul m-a pus pe picioare, am reluat ora biblică cu ele şi cu încă două vecine care s-au alăturat.

Această stare de slăbiciune în mine, aşa de mult a crescut încât nu mai puteam merge la serviciu, nu mai puteam merge cu fiica mea la plimbare pe afară, oboseam enorm, plângeam... Treceam pe podul de peste autostradă care e la numai o sută cincizeci de metri de blocul meu şi mă gândeam:" niciodată nu voi mai putea conduce din cauza oboselii, din cauza inimii bolnave".

Soţul şi fiica erau tare îngrijoraţi. Nu puteam de slăbiciune nici să mai fierb ceva. Mama mea, care pe atunci locuia la mine, făcea tot ce putea împreună cu soţul prin bucătărie. Fraţii şi surorile din adunare îmi aduceau cererea mereu înaintea Domnului, ca Domnul să îmi facă cunoscute cauzele slăbiciunii, sau voia să mă ia la El?

Stăteam într-o zi întinsă pe pat şi plângeam dar fără vlagă în mine şi mi-am aruncat ochii pe noptieră unde aveam un calendar în limba română "Sămânţa bună", l-am luat şi am citit ce era pentru ziua aceea. Era versetul din Isaia 41.10 : "Nu te teme, căci Eu sunt cu tine, nu te uita cu îngrijorare, căci Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare".

L-am citit, dar, fără credinţă, ci cu o îndoială, zicându-mi: "Nu se poate, nu este pentru mine, când eu sunt aproape pe moarte,...nu, Dumnezeu, mă vrea la El, acum... Starea mea devenea şi mai grea, dar am observat că ochii mei în slăbiciunea aceea căutau după acel verset. Îl citeam, îl citeam de câteva ori pe zi... La urmă, s-a ridicat în mine o fărâmă de credinţă şi am spus în gând (nu mai aveam putere nici să rostesc cuvintele): "Doamne, dacă aceste cuvinte sunt speciale pentru mine în situaţia mea grea, atunci le iau ca făgăduinţă că Tu ce-mi spui, vei face, eu nu ştiu cum mă vei scoate din starea aceasta dar cred că o vei face după cum Tu crezi că este bine".

A doua zi, iar citeam şi aveam convingerea că această făgăduinţă este numai pentru mine. În seara aceea starea mea era grea, am crezut că voi părăsi pământul, aveam dureri mari de inimă... am luat o tabletă pentru tensiune şi m-am liniştit oarecum. Dar toată noaptea am avut o nelinişte şi m-am luptat ca să nu fac infarct, să nu produc panică în familie.

Dimineaţa, pe la şapte şi ceva, am crezut că nu mai trăiesc aşa de distrusă eram şi am chemat salvarea. Am fost dusă la spitalul oraşului. Am stat acolo cam paisprezece zile. Mi s-au efectuat multe consultaţii dar nimeni nu găsea nimic doar tensiunea crescută. Eu le-am spus că am mai fost şi la alţi medici dar nu mi-au găsit nimic şi totuşi, eu eram pe moarte, doar se vedea...

Am avut un medic de salon foarte interesat de starea mea şi se tot gândea ce analize să-mi mai facă...vedea că paloarea feţei mele era pronunţată. Şi a spus că ar mai fi o analiză aceea a determinării magneziului deşi din alimente ar fi trebuit să am suficient din acest mineral, dar s-a hotărât totuşi să-mi facă această analiză.

Şi ce credeţi? Tocmai acest mineral era insuficient în corpul meu. Mi-a explicat ce se întâmplă dacă corpul nu are aşa zisul "stres-mineralstoff". Exact simptomele mele! Stresul excesiv aduce astfel de simptome. Dacă nu le dai nervilor tăi când eşti în stres fără întrerupere, au loc dereglări mai mici ori mai mari. Omul se simte bolnav, dar nimeni nu găseşte nimic! Nervii slăbesc, sistemul nervos central nu mai poate coordona nervii, musculatura organelor, şi atunci, vine ce vine...

Eu eram foarte uimită, m-am gândit la versetul meu preţios şi am înţeles imediat că Dumnezeu mi-a dat răspuns după cum a spus în făgăduinţa Sa.

(va continua)