Eu nu am fost niciodată în Africa. Deși mi-ar face plăcere, și poate că în viitor voi ajunge acolo, nu stă în puterea mea să pot explica căile tainice ale providenței. Însă  am simțit și contemplat o parte din pulsul inimii Africii în Spania. Prin intermediul africanilor pe care i-am cunoscut muncind alături de ei, căutând să mă împrietenesc cu ei, iar cu unii am reușit. Oameni ce cândva au muncit prin Sahara au admirat deșertul minunat dar și înfricoșător, și periculos în același timp. M-au impresionat acești oameni din Mali, Senegal, Gambia etc. Am contemplat cu bucurie, bogăția inimii africane, valoarea ei umană, minunățiile ce Dumnezeu le-a așezat în sufletul african. Nu vreau să scriu doar despre partea frumoasa a lucrurilor, ci aș dori să surprind și reda ceea ce se cheamă viața reală, ce are părți luminoase și întunecoase.

(După ce am locuit un timp în Madrid, m-am mutat în Valencia unde după munca din construcții din comunitatea Madrid am experimentat ceea ce înseamnă a muncii în agricultură mai precis la culesul mandarinelor unde ani în urmă se plătea destul de bine. Din 2002 până în 2008 la începerea crizei s-a putut prospera material.)

 Îmi aduc aminte de un tânăr de treizeci și doi de ani pe nume Suliman. El mi-a mărturisit că a trăit un timp  în Sahara, și că l-a fascinat deșertul, a lucrat un timp acolo. Dar îmi spunea că acea parte a Saharei înfricoșătoare i-a indus teamă de acest imens deșert cu adevărat groaznic. Suliman era un tânăr înalt puternic, cu trăsături frumoase bărbătești, cu o expresie a feței deschisă, prietenoasă. Muncind totdeauna cu bucurie, dedicându-se muncii cu pasiune, fiind încântat de faptul că este util și poate câștiga bani.

, , Amigo…” mă striga voios. , , Como estas?” zâmbind, cu un zâmbet cald, natural, onest, după ce ne salutam își ducea mâna la piept ca un semn al atașamentului. Însă ceea ce nu am putut să înțeleg pe deplin despre el și despre natura omului este această țesătură a ființei umane. Suntem ca un conglomerat de bine și rău laolaltă. Iar pe de alta parte Dumnezeu se luptă cu fiecare dintre noi, să elimine răul din noi, bineînțeles cu acordul nostru. În primul rând avem trupuri degenerate de păcat, avem tendințe și înclinații spre rău. Uneori chiar păcate ascunse în viețile noastre. În mădularele noastre simțim legea păcatului, iar în același timp cu mintea noastră, sau cu o parte a ființei noastre vrem să facem binele absolut. Lucrarea mântuirii este o educație de la păcat, la neprihănire pe care Dumnezeu o realizează cu oricine dorește să se lase educat pentru cer. Am văzut aceasta lucrare a Divinității începută în mulți africani cu toate că unii nu aveau decât lumina din Coran. Dar încercau să o trăiască și Dumnezeu în măsura luminii pe care ei o aveau îi modela și conducea spre o mai mare revelație și anume Iisus Hristos ca mântuitor personal al oricărei ființe omenești. Uimitoare și fascinantă lucrare a harului.

Unele din livezile în care am lucrat erau înconjurate de munți, iar mai presus de munți se întindea albastrul nesfârșit. Cerul cu nori albi, era un tablou al culorilor naturale, de la verdele frunzelor de mandarin, apoi culoarea fructelor, brazii înalți ce încep de la poalele munților și urcând la jumătatea lor, formând o pădurice ce îmbrăca frumos, o parte din munți. Am lucrat l-a cules mandarine într-o echipă unde aproape toți erau africani. Îmi făcea mereu plăcere să mă străduiesc să țin ritmul cu ei, mă dureau mușchii dar asta îmi producea plăcere. Îi priveam și analizam dincolo de aparențe și am văzut în ochii și viața lor: noblețe, bunătate adevărată, naturală, căldură sufletească, un anumit grad de moralitate, totul în limitele cunoștinței lor despre bine și rău.

Cei drept  unii scoteau mai tare în evidență aceste calități, sau virtuți. În alții mai puțin, iar în unii se vedea răutate și egoism. Analizând viețile lor mă întrebam: Cum este posibil așa ceva? Iar pe de altă parte eram impresionat de valoarea umană a acelor  culegători de mandarine. Veniți din Africa, din viața lor, din ceea ce știau din Coran, din modul cum acceptau sau respingeau viziunea creștinismului despre oameni și viață. Simțeam bătăile inimii africane, setea lor de viață, durerea lor pentru că erau departe de familii. Prin ei am cunoscut o parte din populația Africii.

Îmi aduc aminte de unul ce se numea Mamadu un bărbat cam de treizeci și opt de ani, arăta încă plin de viață și tinerețe, energic, curajos. Vorbea destul de bine spaniola, avea un simț al dreptății dar și o inclinație de părtinire pentru ai lui. Îmi plăcea statornicia lui în ceea ce privește religia. Ceea ce scria în Coran era sacru pentru el. Adesea îl vedeam cum se retrage între copaci, pentru rugăciune, cu puțină apă la el pentru a îndeplini ritualul musulman. Admiram și admir acești oameni ai rugăciunii în timpul ramazanului, munceau din greu fără să mănânce ceva sau să bea apă, doar după apusul soarelui mâncau și beau. Puterea lor de a munci  venea de la Dumnezeu, așa cum ei însăși spuneau. Acolo între ei muncind zi de zi cu ei, încercând cu unele eșecuri să-l las pe Dumnezeu să reflecte prin mine bunătatea sa, în momentele când reușeam să mă pun la dispoziția sa. Simțeam  o reală fericire, de fapt cred că al sluji pe Dumnezeu și pe oameni înseamnă a găsi adevărata fericire a vieții. Este o reală fericire să ai inima umplută de Duhul Sfânt și să te apropii de oameni, să-i iubești cu adevărat, să-ți pui întrebarea:

, , Merită acești oameni din Africa să fie iubiți?” Răspunsul îl găsim la Golgota este atât de frumos definit acolo.

Am admirat bucuria lor în muncă, se bucurau de banii câștigați, apoi împlinirea dorinței lor de a fi liberi și independenți material, își puteau ajuta familiile  ramase în Africa, sentimentul acesta de a fi folositori în Spania și dincolo în Africa. Această realizare îi entuziasma, îi făcea uneori să înceapă să se mândrească. Îmi aduc aminte de o dimineață rece de iarnă. Bineînțeles că iarna din Valencia este diferită de cea din România. Am ajuns la câmp și nu puteam de moment să intrăm pentru a culege portocale, pentru că copacii erau umezi trebuia să așteptam ca razele de soare să usuce frunzișul si fructele din arbori. Au făcut un foc de lemne de portocali uscați. Ne-am apropiat  toți de foc să ne încălzim, negri și albi cu aceeași nevoie de căldură și ușor, ușor au început să povestească despre viața lor din Africa. Unii dintre ei se  lăudau că în țara lor  pot avea mai multe soții  conform Coranului. Altcineva ce era din Europa i-a contrazis și au început controversa, unii dintre africani râdeau, alții își aduceau cu elocvență argumentele lor din Coran, și erau atât de siguri că ei au dreptate, iar pe noi europenii ne priveau  ca pe niște neștiutori în acest domeniu.

Lumina focului le scotea și mai bine în relief trăsăturile pur africane, și ochii le scânteiau viu. Îi priveam și parcă vedeam scrisă pe fețele lor istoria Africii și impactul ei asupra lumii. Triburile acelea africane apoi înfiorătorul negoț cu sclavii. Erau luați și puși în acele infernale corăbii și duși în  America de nord. Apoi eliberarea lor din sclavie, sângele ce a curs, Abraham Lincon marele președinte eliberator ce a plătit cu viața. De curând am văzut un video pe You tube cu Martin Luther King cu acel memorabil discurs în care vorbea despre unitatea albilor și a negrilor. Am fost  impresionat de patosul cu care vorbea. M-am gândit la cuvintele lui Iisus, , Iubiți-vă unii pe alții” de fapt  mesajul Evangheliei este că în lumina crucii toți oamenii sunt egali. Indiferent de rasă, culoare a pielii, educație, avere, religie, în lumina crucii ne dăm seama că toți suntem copii ai lui Dumnezeu, răscumpărați prin sângele lui Iisus Hristos.

Îmi aduc aminte că într-o zi eram la bancă cu toată echipa, trebuia să primim bani în schimbul cecurilor pe care le aveam fiecare de la firmă. Când am ajuns și eu am constat că am primit ceva mai mult m-am retras deoparte și am numărat încă odată banii. Era clar primisem mai mult primul gând care mi-a venit a fost: , , Lasă-i pentru tine, îți cumperi ceva ce îți place s-au mănânci ceva cu familia ta. Aș fi acceptat acel gând, dar totuși conștiința mă mustra. Apoi mi-a venit  gândul să îi dau la biserică. Însă am simțit atunci și acolo acel susur blând și subțire al Duhului Sfânt, în primul rând ca o întrebare: , , Cum este corect să procedezi într-o astfel de situație?” Răspunsul a venit tot prin intermediul acelui susur blând și anume: , , Restituie banii ce îi ai în plus.” M-am apropiat din nou de ghișeu. Colegii de muncă au observat și m-au întrebat: , , De ce?” Nu am avut timp să le explic în acel moment dar am restituit banii și am ieșit din bancă unde m-au înconjurat africanii și am început să le explic. Mi-a duc aminte de zâmbetul lor aprobator, iar unul dintre ei ce se numea Musa a zis: , , Dacă faci bine Dumnezeu îți va întoarce binele în viață, iar dacă faci răul consecințele răului te vor ajunge în viață.” M-am cutremurat și am simțit că mi se face pielea ca de găină după cum se spune în popor. Mă uimeau acei africani ce erau bărbați tineri, atletici, chiar aș putea să spun niște negri splendizi. Și care în ciuda faptului că veneau din lumea a treia aveau niște noțiuni atât de bune de moralitate.

Ceva timp in urma am văzut într-un ziar o fotografie a unui tânăr african îngenuncheat pe țărmul Spaniei. (Istoria acestor oameni ce vin din Africa cu acele ambarcațiuni fragile, mulți sfârșesc rău este o istorie tragică a emigrării) Într-un gest prin care se înțelegea că sărutase pământul și ridica ochii în sus în semn de mulțumire. Se vedea atâta suferință amestecată cu bucuria că în sfârșit după tot greul a ajuns, era pe pământul atât de mult dorit. Părea între agonie și extaz…