Fragmente...

Era o zi însorită de primăvară. Eram cu Nicolae în parcul Turia ce străbate tot orașul  Valencia. Un parc plin de verdeață, de oameni în mișcare, bătrâni, adulți, tineri, copii toți parcă evadaseră din oraș în această minunată oază de verdeață naturală, încântătoare. Ceva liniștitor îmi strecura în suflet parcul învesmântat de verdeață și copacii scăldați în razele de soare. Îmi simțeam inima eliberată de stres. Ieșirea în elementul natural îmi invada sufletul cu ceva minunat, îmbucurător, un sentiment greu de definit. Îmi dădeam seama că viața la  oraș este foarte artificială, devii conștient doar când ieși în natură. Nicolae este  unul dintre oamenii cu care m-am  împrietenit în Spania, un bărbat de statură mijlocie, cu ochii albaștrii ce transmit un mesaj de cinste, iar în același timp un amestec de optimism și umor. Un om voinic, plin  de energie avea un obicei ca după ce te saluta să te bată cu putere pe spate, și să râdă zgomotos, vorbea mult, mereu gata în a întreprinde ceva ca să scoată bani. Este unul din românii despre care unii spanioli după ce lucrau un timp cu el spuneau că și-au schimbat părerea despre români și că Nicolae este un om de treabă.

Istoria vieții lui mi-a povestit-o chiar el cu mult patos. , , Am avut secție de croitorie în România, au fost ani buni în care s-a câștigat bine aveam două mașini, casă, dar după revoluție când totul a căzut am mai rezistat cât s-a putut  apoi am emigrat în Spania. Am fost pe lângă Toledo în comunitatea Madrid, lucrând în construcții, apoi în agricultură, închiriasem acolo o casă mare, am ajutat mulți nou sosiți din Romania cu chiria, cu locul de muncă. Pe unii să-si facă acte mi-a plăcut să ajut oamenii, a fost bine dintr-un anumit punct de vedere dar am stat o perioadă destul de lungă fără soția mea a fost greu din punctul acesta de vedere. Lucram pe atunci pe un șantier, venea pe acolo o femeie româncă ce indirect mi-a transmis că nu contează dacă am soție în România pot fi cu ea aici iar în țară cu soția mea. Răspunsul meu a fost  nu  pentru că nu sunt de acord cu infidelitatea în căsătorie. După câțiva ani de lucru acolo  am venit în Valencia lucrând  la Corona Control în construcții, din cauza excesului la muncă am făcut hernie discală. Îmi face o deosebită plăcere să muncesc să dau totul în muncă mai ales când știu că ies bani. În acești ultimi ani în Spania am lucrat ca și paznic câte șase nopți pe săptămână. M-am umilit enorm aici în Spania, m-au exploatat la maxim cu orele de muncă, cu banii plătindu-mă așa cum ei considerau. Dar ca să fiu și realist a fost și bine. Dar acum în șomaj numai sunt locuri de muncă iar această criză ce a fost programată de marii oligarhi  cu cine știe ce scopuri meschine. Citeam  într-o carte că setea de putere și prestigiu  a unor politicieni și oameni de afaceri din zilele noastre împletite cu lăcomie a adus criza financiară. (este vorba despre criza economică din anii 2008-2009) În final micii exploatatori ca și marii magnați ai lumii au aceeași inimă de a acapara tot mai mult strivind și exploatând vieți omenești. Diferența este că unii o fac într-o sferă de influență mai mare iar alții mai mică. Dar acum trebuie să plec înapoi în România să mă apuc de agricultură, pentru că aici în Spania nu prea mai avem ce să facem, nu mai sunt locuri de muncă, criza a distrus totul. Spania începe să fie o țară a lipsei și șomajului. Iar eu am în România un apartament, un microbuz, terenuri cumpărate, soția și copii după ce au locuit un timp cu mine aici acum mă așteaptă în România.”

De obicei dialogam împreună ore în șir pierzând din vedere timpul, locul nostru preferat de întâlnire fiind parcul Turia. Este unul din oamenii de la care am învățat lucruri minunate, și mai ales cum să treci prin greutățile vieții cu un optimism realist. Avea mare dreptate în ceea ce spunea criza ne-a afectat pe cei mai mulți. Am văzut cazuri disperate, familii cu copii în care cei doi părinți nu lucrau de doi ani supraviețuind doar cu șomajul. Visele atâtor străini din Spania  peste noapte s-au văzut spulberate, năruite. Atâți oameni s-au văzut prăbușiți în dimensiunea materială a vieții, alții au reușit să mai supraviețuiască din greu menținându-și un loc de muncă. Unii au emigrat mai departe în Anglia, Norvegia, Suedia, Germania etc.

 Un alt prieten îmi mărturisea: , , Acest gând al emigrării s-a cuibărit și în inima mea, cred că este ceva în sufletul celui ce emigrează ce te împinge  spre a nu te opri. Te gândești chiar dacă  în Spania lucrurile nu au ieșit așa cum sperai ba din contră ai ajuns dezamăgit amar, dacă se ivește posibilitatea unui nou început într-o altă țară, oare de ce nu aș porni mai departe, decât să mă întorc în România fără prea mulți  bani. Ce mă deranjează este faptul că unii dintre cei ce au reușit să-și mai mențină un loc de muncă  în vremuri atât de grele te privesc cu mândri, și chiar dacă nu îți spun le citești pe față satisfacția iar unul chiar mi-a spus: , , Am un serviciu, o casă asta pentru că sunt binecuvântat.” Alții afirmă suntem mai capabili ne descurcăm, ne merge mintea pentru noi este la fel ne descurcăm însă cei drept sunt cazuri izolate cu astfel de mentalități. Am întâlnit și oameni care  abia se mai țin la suprafață să nu fie înghițiți de valurile crizei economice însă ei trâmbițează cu voce tare că le merge bine. Când în realitate săracii se zbat să supraviețuiască. Odată stăteam de vorbă cu un om care îmi spunea de marile binecuvântări din viața lui: O casă, o mașină, un loc de muncă foarte bine plătit în vremuri de criză. Am observat că în general intenția unor astfel de oameni este să te facă să te simți mic de tot un pitic nerealizat material pe lângă un gigant din punct de vedere material. Unii se bucură pur si simplu văzând că te-au pus în încurcătură. Am avut  imprudenta să-i spun acelui om ce-mi înșiruia binecuvântările sale: , , Dar dacă aceste binecuvântări v-au fost date ca un stimul în mod providențial să vă întoarceți pe calea binelui de pe drumurile răutății?” S-a oprit pentru că îi stricasem buna dispoziție, a rămas pe gânduri, nu i-a convenit, dintr-o dată cu niște cuvinte el uriașul s-a prăbușit în fața unui pitic. Însă dincolo de toate aceste cazuri izolate am întâlnit oameni care dau dovadă de o adevărată empatie cu cei în necazuri.”

În timpuri de criză este greu de găsit de lucru însă nu imposibil, dincolo de orice circumstanță împovărătoare străbate speranța depinde cum privim și interpretăm situația. Nu trebuie să uităm că totul se poate schimba, lucrurile pot fi și altfel, orice suferință are un final nu este nimic la nesfârșit pe acest pământ. Este într-adevăr dureros când o situație neplăcută se prelungește mai mult timp, parcă ai vrea să-ți ei zborul spre o stare de mai bine. Și ce bucurie este în inima omului când după o astfel de perioadă vine izbăvirea. Cum mai vibrează întreaga ființă a celui în cauză, și ce cuvinte de laudă și mulțumiri înalță el spre ceruri.

Va urma...