Fragmente

Era o zi de vară călduroasă. Eram de serviciu la una din cele două porți ale șantierului, atent la punctul de control. Căutând câte puțină umbră pe unde se putea, gândurile îmi fugeau în toate părțile, fără să reușesc să le canalizez doar într-o direcție. În apropiere de punctul de control lucrau  niște muncitori la trotuare și șosea, erau toți din America de sud. Mi-a plăcut întotdeauna să intru în discuții cu oamenii din alte popoare, culturi și mentalități diferite mai ales îmi plac subiectele culturale și religioase. Am observat că un tânăr cam de treizeci de ani din Bolivia era trist m-a surprins pentru că de obicei acești oameni lucrează cu optimism își trăiesc viața cu bucurie. Fața lui era marcată de tristețe, frământare împletită cu suferință. Am schimbat câteva vorbe cu el, și omul a început să-și deschidă inima înaintea mea. Îmi dădea impresia că asta dorea mai presus de orice altceva. Muncitorii erau înșiruiți de-a lungul șoselei fiecare cu lucrul său iar el se mai oprea din povestit doar când trecea cineva prea aproape de noi și putea să   ne audă, înceta  puțin apoi continua:

, , Mi-am bătut soția, am fost beat, și nu este prima oara când o bat. Acum a plecat cu fetița într-un centru unde sunt primite femeile maltratate. M-a denunțat am stat o noapte închis, și sunt sigur că mâine la proces mă vor condamna pentru violență. Voi pierde totul familia, locul de muncă, voi intra în pușcărie, cine știe când voi ieși? Ce se va întâmpla cu mine, nu mai am prea multe șanse? Am adus-o din Bolivia pe soția mea cu atâtea speranțe. Deși  acolo de asemenea am avut probleme, am venit aici amândoi animați de dorința de a ne face un rost pe lume, să câștigăm bani ca să ne cumpărăm o casă  și acum uite unde am ajuns în ce necaz.”

, , Stai puțin nu totul este pierdut în momentul acesta, încă ar mai fi speranță dacă tu ai putea lua legătura cu ea și să-i promiți că nu se va mai repeta. Iar ea să-și retragă denunțul iar tu să-ți îndrepți în mod real purtarea.”

, , Nu  se  poate pentru că femeile de la centru o învață să mă bage în pușcărie, iar acolo nu mă primesc pentru a  vorbi cu ea, este un fel de convento catolico (mănăstire catolică de călugărițe) cu norme și reguli foarte stricte. Ce mă fac eu?”

Tânărul din fața mea era într-o adevărată situație fără ieșire din punct de vedere omenesc. , , Ascultă-mă, i-am spus ai încredere în Dumnezeu El te poate ajuta să ieși din problema ta și să îți recuperezi familia, dar trebuie să te rogi să ceri putere ca Dumnezeu să-ți ajute să nu mai fii violent.” Am încercat să-i explic că Evanghelia are putere  să-l ajute să nu mai fie un om violent, adică transformarea caracterului este posibilă și pentru oameni ca el. Ce minunată este Evanghelia, și cât de minunat poate restaura ființa umană din cele mai grele căderi și situații disperate! Marea taina a evlaviei ce lucrează în viețile noastre, atât de aproape și totuși atât de neînțeleasă.

De fapt cuvântul Evanghelie  înseamnă vestea cea bună a mântuirii prin Hristos. Iar apostolul Pavel a spus că Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea tuturor celor ce cred. De asemenea este puterea Sa de a ne izbăvi din păcat. Acceptând Evanghelia în viața noastră, primim speranța mântuirii. Cel mai mult se dezvoltă ființa umană, intelectual și spiritual atunci când contemplă viața, moartea, învierea și promisiunea celei de a doua veniri a lui Iisus Hristos. Fiecare om are în față două destine: Viața veșnică sau moartea a doua, binele și răul pe ce drum vom urma? Ce vom alege? Nu putem călca la nesfârșit legile divine și umane, ca apoi să nu suportam și consecințele răului săvârșit.

Dar să continui șirul întâmplării. Tânărul din fața mea era marcat de o părere de rău sinceră pentru tot ceea ce făcuse. Realiza că-și lovise beat fiind propria soție, ce acum cu copilul în brațe era un fel de fugară prin centrul de ajutor pentru femeile maltratate. Am încercat să-i inspir speranță, încercând să-l fac să înțeleagă că nu totul este pierdut, că mai exista o rază de speranță în tot acel tablou întunecos al vieții sale, pe care el și l-a pictat prin unele alegeri ale sale lipsite de înțelepciune. În toată discuția noastră analizându-i expresia feței, vedeam o luptă teribilă între speranță și disperare, se temea de faptul că totul este pierdut și că va merge la pușcărie. Dădea senzația unui om ce a clădit ceva frumos și apoi într-un moment de beție a sfărâmat totul, iar apoi treaz fiind stă în fața cioburilor a ceea ce a sfărâmat punându-și întrebarea: , , Oare mai pot reface relația mea de familie? Să fiu din nou fericit și liber împreună cu soția mea, și cu copilul nostru?”

Nu  cunosc restul istoriei acestui om din ziua aceea nu l-am mai văzut pe șantier. Și m-am temut că s-a întâmplat, ceea ce era cel mai rău, pușcăria și distrugerea familiei. De asemenea un licăr de speranță a mai rămas, poate că șeful său l-a dat doar afara după cum îmi spusese chiar el că era amenințat, că va fi dat afară. Și poate că a început apoi să adune acele cioburi din frumosul sfărâmat, începând să reclădească din nou.

Doresc în continuare să scriu câte ceva despre oamenii agresivi și violența în familie și în societate. Am experimentat în copilărie ce înseamnă violența după moartea tatălui meu, mama s-a recăsătorit cu un om foarte violent verbal și fizic. Apoi după ce am crescut, am ascultat și văzut multe istorii ale violenței verbale și fizice. Am stat de vorbă cu agresori și victime, am constatat următorul lucru că agresorul cel ce generează violența asupra unui copil, a unei femei sau a unui bărbat, are de multe ori un comportament exemplar în societate. Mă refer la violența în familie nu la  violența de stradă. Se poartă foarte frumos cu orice persoană care nu este în cercul său de violență, și știe că pare o utopie ca acea persoana să-i fie victimă. Însă acasă în cercul său unde el este cel tare, aici este meschin, rău, crud. Am observat că aceste persoane se simt bine atunci când își chinuiesc victimele, fie verbal, fie fizic, iar întotdeauna au plăcere ca victimele să fie îngrozite din punct de vedere psihologic. Agresorul se bucură atunci când groaza cade peste mințile bietelor victime. Întotdeauna după o desfășurare deplină a unui episod de violență urmează o acalmie, când aparent violența încetează, agresorul începe să aibă un comportament exemplar în familie, ajunge chiar să își ceară iertare de la victimă, însă după perioada de acalmie urmează o furtună mai grozavă și mai intensă decât ultima.

Pentru că așa cum cineva este dependent de alcool, droguri etc. Agresorul devine dependent de violență și asta  îl satisface, se bucură la maxim, însă mereu  este atent ca victima să nu ajungă la poliție. Pentru că atunci s-a terminat cu jocul sau  preferat, el știe că îl vor închide, apoi îl vor da pe mâna unui specialist, pentru a face recuperări. Apoi i se  va mai prezenta și Evanghelia ca forță centrală cel poate ajuta să renunțe a mai chinui ființe umane sau chiar ucide în unele cazuri. Iar el agresorul nu vrea  ca întunericul din viața  să iasă la lumină, pentru că atunci el nu mai este omul exemplar din societate, ci doar un om cu o boală morală ciudată și anume aceea de ai chinui pe semenii săi. Iar oamenii își vor da seama că el se bucură făcând acest lucru și se vor îngrozi de el.

Cât de multe nu s-ar putea spune despre violența verbală și fizică? Cum îmi spunea un om: , , Dacă ai ști câtă suferință există în familiile unde ai violență.” Am analizat și studiat mereu ființa umană, începând cu timpul când eram soldat și am constatat că agresorul simte plăcere când își agresează victimele, însă este adevărat nu întotdeauna dar în cele mai multe cazuri da. Am constatat că sunt oameni care sunt victime, iar apoi devin agresori teribili. Sau pot fi în același timp și victimă și agresor, în armată unii îi chinuiau pe ceilalți în funcție de grad. Iar fiecare avea momente când era victimă, însă știa că va veni ziua când va fi agresor. Îmi aduc aminte de un soldat ce spunea: , , Mi-a venit timpul să chinui și eu, am fost chinuit, am răbdat, însă acum este rândul meu și nimeni nu mă va priva de această satisfacție a mea personală.” Parafrazez cuvintele lui, pentru că limbajul său era vulgar, și mai ales încerc să exprim ceea ce expresia feței lui, faptele lui transmiteau.

Am întâlnit însă și oameni care chiar  dacă ei au fost  chinuiți, când venea și vremea lor de a chinui pe alții spuneau: , , Nu eu am fost chinuit, știu ce înseamnă de aceea nu voi chinui pe nimeni. Lecția pentru mine din aceste episoade triste este că nu este bine să chinui pe nimeni, pentru că știu ce se simte în astfel de situații.”

Cred că inima omului despărțită de Dumnezeu este capabilă de mari cruzimi și atrocități. La acest capitol avem lagărele de concentrare și exterminare naziste. De curând am vizionat un film intitulat, , LA OLA” tradus din spaniolă înseamnă valul, în care se demonstra, că deși toți suntem îngroziți de ceea ce s-a petrecut la Auschwitz, suntem capabili să repetam acea tristă istorie. Îmi spunea un tânăr că viața unor oameni seamănă cu un lagăr în care există suferință.

Îmi dau seama că am deschis două orizonturi pline de profunzime și anume, violența în familie care se manifestă în atâtea forme, și natura omului capabilă de a înfăptui răul atunci când este despărțită de Evanghelie.

, , Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” ( Matei 22; 39 )

Va urma...