Fragmente...

Pe lângă doi paznici ce lucram de zi, mai veneau alți doi paznici de la o altă firmă pentru paza șantierului pe timp de noapte. Începeau la ora nouăsprezece iar noi terminam la ora douăzeci, așa că timp de o oră după ce ei dădeau o tură stăteam de vorbă. Muncitorii din șantier plecau la ora optsprezece, mai rămâneau puțini, iar camioane la acele ore aproape că nu mai veneau, după tot vacarmul de voci, de zgomotele produse de macarale, de camioane și muncitori, în sfârșit se așeza liniștea peste șantier. Acele seri de vară după ce greul zilei trecea de asemenea zăpușeala din timpul zilei, simțeam o bucurie pentru că a mai trecut o zi fără incidente. De obicei acea oră o terminam în discuții cu Juan și Ortega cei doi paznici spanioli ce trebuiau să rămână toată noaptea. Discutam despre viață, cultură, în limita în care ne permiteau cunoștințele noastre și bineînțeles  despre religie.

Îmi aduc aminte de o discuție în care Juan susținea că nu merită să trăiești viața de acum din perspectiva veșniciei. , , Ce contează este doar clipa plăcerii ce nu trebuie să o lași să-ți scape și să-ți dai toate silințele să trăiești cât mai distractiv cu putință.” Erau argumente pro și contra în discuția noastră. La un moment dat Ortega mi-a pus o întrebare interesantă: , , Și cum se va termina istoria vieții pe pământ?” Îmi amintesc că i-am spus: , , A doua venire a lui Hristos, este punctul culminant al Planului de Mântuire.”, , Deci când Hristos va reveni totul se va termina.” A tras tot el concluzia, apoi căzu pe gânduri părea adâncit în el însuși, întrebându-se: , , Ce trebuie să fac pentru a fi mântuit?” Cel puțin în funcție de ceea ce am discutat cred că așa gândea. După ce am discutat mai mult cu ei pe teme biblice la un moment dat Juan îmi spune, asemenea mândrului Faraon din antichitate: , , Cine este acest Dumnezeu?”, , Cel Atotputernic este numele Lui.” I-a răspuns Ortega, m-a surprins acel răspuns, spus cu atâta convingere, părea de moment conștient de dimensiunea sacrului ce se împletea cu dimensiunea profană în discuțiile noastre. Îmi place să cred că în urma atâtor discuții cu acei oameni am imprimat lucruri bune în mințile lor.

Un alt paznic spaniol ce lucra de zi se numea Javier, era un bărbat cam de treizeci și patru de ani de statură medie, ceea ce m-a impresionat la el erau ochii sinceri, cercetători, iar fața sa avea o expresie de bărbăție autentică. Era un bun observator al realității îi plăcea ca în orice situație să fie nepărtinitor, căuta să promoveze între noi paznicii un spirit de echipă pentru ca lucrurile să iasă bine. După un timp lucrând cu noi mi-a mărturisit că și-a schimbat părerea despre arabi și români. Cu Javier am putut discuta lucruri serioase, aveam niște conversații destul de interesante, el era ateu însă era deschis spre dialog. Uneori discutam pro și contra, eu susțineam așa cum puteam existența lui Dumnezeu, iar el prin intermediul științei căuta să-mi descopere contrariul. Îmi aduc aminte că o dată citeam o carte cu tematică biblică iar el s-a apropiat și m-a întrebat: , , Ce temă tratează această carte?”, , Despre iubirea divină, ne explică tema fundamentală a Sfintei Scripturi și anume că Dumnezeu ne iubește, îl iubește pe omul păcătos căzut, și vrea să-l restaureze.” 

, , Ce-ai spus!” Expresia feței sale părea un amestec de uimire și neînțelegere. , , Ai un cuvânt în limba spaniolă care arată că unele prăjituri sunt atât de dulci încât nu se pot mânca. Așa este și cu ceea ce mi-ai spus nu pot asimila cu mintea mea, adică Dumnezeu mă iubește pe mine personal.” Probabil că între atâtea argumente științifice din mintea sa, nu putea accepta acel adevăr. Mă gândesc dacă l-ar fi acceptat, ar fi dărâmat tot ce construise în mintea sa cu ajutorul științei. Sunt minunate descoperirile științei din atâtea domenii și demne de luat în considerație și studiate, dar niciodată nu este bine a le folosi pentru a nega existența lui Dumnezeu. Pentru că până la urmă cel mai mare argument al existenței unui Creator al întregului univers este o convingere interioara ce o purtăm săpată pe fibrele ființei noastre de la creațiune. Iar ființa umană nu își găsește împlinirea deplină decât în comuniunea cu Dumnezeu.

Odată, după o lungă discuție despre creaționism și evoluționism pe care el a numit-o transcendentală m-a întrebat: , , Dorești să mă convertești?” La care i-am răspuns: , , Există o mare diferență între convingere intelectuală și convertire ce este o lucrare supranaturală în inima omului pe care nu o poate face decât Dumnezeu în măsura în care îi dăm voie. Eu personal nu pot converti pe nimeni doar pot aduce argumente în favoarea adevărului.” Îl priveam părea mișcat, în el se dădea o luptă între ateism și creștinism, marea întrebare care îl frământa era cine avea dreptate? Oare până la urmă cine o fi învins în inima lui? Era un om de treabă, educat, cu un simț  al dreptății. Ce minunat ar fi fost dacă ar fi început să cunoască tainele profunde ale mântuirii.

Doresc să concluzionez această parte a jurnalului cu câteva gânduri pe care mi le-a împărtășit Nicolae un bun prieten despre care de altfel am mai scris în cadrul acestui jurnal. , , Uneori ne împrietenim cu păcatul și gândim că cel mai bun prieten al nostru este păcatul iar Dumnezeu pentru că ne spune să nu înfăptuim răul credem că este dușmanul nostru. Evanghelia produce împăcarea cu cerul și cu oamenii, iar pe plan social îmi place afirmația lui Martin Luther care spunea: , , Dacă aș știi că mâine va veni Hristos astăzi aș sădi un pom.” Cred că Evanghelia îi face pe oameni utili societății prin munca lor așa cum nimic altceva nu o poate face. Însă greșeala noastră a creștinilor practicanți este că prezentăm oamenilor o imagine despre Dumnezeu deformată pentru că așa l-am înțeles în mintea noastră. Asta se datorează în mare parte ideilor noastre preconcepute, tradiției, educației și culturii, avem nevoie să lăsăm adevărul biblic să ne modeleze mintea. Îmi vine în minte un verset biblic care ne poate ajuta în astfel de situații: , , Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, judecă simțirile și gândurile inimii.” (Evrei 4:12) Acesta este procesul mântuirii în față căruia  trebuie să ne supunem, este de fapt  lucrarea unei vieți întregi. Al cunoaște pe Dumnezeu înseamnă a începe să experimentezi o reală fericire, mă refer la viața spirituală ce un creștin o începe în cadrul acestei cunoașteri iar în mod natural atunci scopul vieții noastre va fi ca cel al lui Iisus să-i facem pe alții fericiți.”

, , Căci știam că ești un Dumnezeu milos și plin de îndurare, îndelung răbdător, și bogat în bunătate, și că te căiești de rău!” (Iona 4:2)