Când un om se află pe patul de suferinţă, nu tratamentul medicului, nu regimul alimentar şi nici afectivitatea celor din jur nu sunt prioritare, prioritatea priorităţilor constă în căutarea şi împăcarea reală CU DIVINITATEA având în vedere Mâna întinsă până în ultimile clipe ale vieţii pământeşti.
Mi-aduc aminte de o situatie speciala ;
Tatal meu era bolnav dar nimeni nu se gindea la ...numararea orelor...minutelor.
Si-a facut marturisirea personala , s-au facut rugaciuni in acest sens, chiar tatal meu i-a condus la iesire pe cei veniti sa-l sustina in rugaciuni ,s-a asezat in pat....si a plecat la Domnul.Uimitor,nu?
Domnul are lucrari mari de facut mai ales acolo pe ultimii metri de parcurs... Acolo este nevoie incredibil de mare ,mai ales caci in spitalele din Romania inca este posibil asa ceva,adica intrarea si intretinerea bolnavilor in scop crestin este permisa{in Canada este interzis sa intri si sa mai duci Vestea Buna ,mesajul iertarii...}
Inainte de revolutie, erau mai multe grupuri,mai multi tineri {acum sunt f multi plecati }iar cei care sunt in tara se impart cum ei stiu si pot dar intr-adevar ar fi bine sa se tina cont de acest sfat din partea ta ,sora Flori. E mobilizator si constructiv sa tinem cont de sfaturi ca acestea si altele care vor veni , pentru a pune in ascultare si implinire planul Domnului.
Inmultirea binecuvintarilor iti doresc.