Amin !
Mi-aduc aminte de o situatie speciala ;
Tatal meu era bolnav dar nimeni nu se gindea la ...numararea orelor...minutelor.
Si-a facut marturisirea personala , s-au facut rugaciuni in acest sens, chiar tatal meu i-a condus la iesire pe cei veniti sa-l sustina in rugaciuni ,s-a asezat in pat....si a plecat la Domnul.Uimitor,nu?

Cugetarea mi-a venit în timp ce mă gândeam la moartea neasteptată a mamei mele precum si a altor persoane bine cunoascute de mine... la spital se cheltuie sume imense pe medicamente, medici, hrană deosebita, toţi devin amabili, binevoitori, dar prea putini se gândesc căci de fapt acel suflet are nevoie de Dumnezeu, de o reala împăcare cu EL - se obişnuieste aducerea unui preot, care rosteşte câteva cuvinte fără însă a insista într-o reală mărturisire, chiar este împărtăşit făra a se tine cont daca acel om e sau nu împăcat cu Dumnezeu... dar si mai trist este ca atât de puţini oameni zisi ai lui Dumnezeu cercetează sufletele pe pat de suferinţă... mi-aduc aminte de ultima mea vizită la un spital si de sufletele care pe pat de boala erau aşa de dornice de mărturisire, de sprijin în rugăciuni, de citirea din Biblie, de a primi un casetofon in salon cu mărturii creştine sau predici de evanghelizare, reviste, diverse cărţi... nimeni nu m-a refuzat, mulţumeau iar unii plângeau de bucurie... o, ce trista realitate... nu spun ca nu-s de mare folos misionarii dar tinerii nostri pot face misiune aici, aproape, în azile si spitale... eu am făcut tot ce mi-a pus Domnul pe inima pentru mama mea... dar de multe ori se împlineşte versetul caci un prooroc nu este primit în patria/casa lui şi e mare nevoie de altcineva... ce minunat ar fi fost dacă în seara dinaintea decesului mamei mele un grup de tineri crestini i-ar fi stat cateva minute la căpatâi vorbindu-i despre reala împăcare cu Mântuitorul... noi ne grăbim spunând ca aşa a fost voia Domnului... ce minunat caci tatal dumneavoastra sora Sanda a plect mântuit... multumesc de comentarii, fiti binecuvantate.

..intr-un spital de cancerosi , in Timisoara, am vizitat o matusa care era internata pe o perioada destul de lunga de timp.Desigur caci relatia de familie dar si starea ei si nu numai a ei m-a facut sa ma gindesc foarte serios la viata ...ducind vestea iubirii ,iertrii chiar daca unele din cele inernate nu le mai gaseam la vizitele ce urmau sa aibe loc. Am cintat, am marturisit pe Domnul si m-am simtit ca pe una din cele mai frumoase scene, cu ascultatori in lacrimi .
Domnul are lucrari mari de facut mai ales acolo pe ultimii metri de parcurs... Acolo este nevoie incredibil de mare ,mai ales caci in spitalele din Romania inca este posibil asa ceva,adica intrarea si intretinerea bolnavilor in scop crestin este permisa{in Canada este interzis sa intri si sa mai duci Vestea Buna ,mesajul iertarii...}
Inainte de revolutie, erau mai multe grupuri,mai multi tineri {acum sunt f multi plecati }iar cei care sunt in tara se impart cum ei stiu si pot dar intr-adevar ar fi bine sa se tina cont de acest sfat din partea ta ,sora Flori. E mobilizator si constructiv sa tinem cont de sfaturi ca acestea si altele care vor veni , pentru a pune in ascultare si implinire planul Domnului.
Inmultirea binecuvintarilor iti doresc.

Foarte adevărat.