Acei ce vor răbda până la sfârşit vor ajunge în locul unde arşiţa pe ei nu va mai cădea , durere nu o să mai rabde şi pe deplin se vor odihni în brațele lui Isus.
Pentru a adăuga comentarii vă rugăm să vă autentificați.
Frumos! Am intrat prin harul Domnului şi eu în ceata celor doritori de a putea răbda până la sfârşit aşa cum de altfel Domnul Isus, ne-o şi cere; într-adevăr e multă "arşiţă" aici în călătoria pământească şi multă durere pentru cei ce vor să trăiască frumos pe braţele Mântuitorului dar EL ne-a promis că nu ne va lăsa, cu nici un chip nu ne va părăsi, slavă LUI!
Cred şi eu ce scrie în Eclesiastul cap.3 cu v.11 : Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu. Acesta este numai harul lui Dumnezeu pentru noi. Domnul să te binecuvinteze sora Flori!
El nu ne va lasa, cu nici un chip nu ne va parasi. Si minunea este ca noi am intrat in
''odihna'' Lui, si orice lupta a noastra o ducem din odihna lui Hristos.
Binecuvintari sfinte sora draga!!
Eclesiastul 3:11Orice lucru El îl face frumos la vremea lui. A pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.
''odihna'' Lui, si orice lupta a noastra o ducem din odihna lui Hristos.
Binecuvintari sfinte sora draga!!