Viața are mai multe culori decât alb și negru, sau simplu roz. Nu există așa ceva. Atunci când crezi că viața e roz, te minți singur, iar atunci când îți pictezi viața în alb și negru, mai bine lași pensula jos și o pui în mâna Aceluia care și-a dat viața pentru tine, iar El o va picta cu prețioase culori de dragoste și de iertare. Atunci când Isus a ales să își dea viața pentru tine, alb și negru au rămas în urmă, iar celelalte culori au prins viață. Da, viața e făcută din culori, puțin albastru ca cerul, puțin maro ca pământul, puțin verde ca iarba, curcubeu de flori...și așa mai departe. Mulțumesc Domnului pentru viața mea colorată!