Aforisme

Nimeni nu se mântuiește fiindcă gândește ci fiindcă trăiește și iubește adevărul. Iubesc, deci exist.

Iubind luăm de pe umerii altora crucea și le dăm răgazul să-și poată trage sufletul.

Vă iubesc peste măsură pentru că voi nu mă puteți iubi pe mine.

Celui care iubește îi cresc aripi de înger pe dinăuntru.

Apropierea de Dumnezeu începe prin frică și se desăvârșește prin iubire.

Este important ca sufletul omului să nu moară înaintea trupului.

Suferința ține trupul și sufletul omenesc împreună să nu se risipească.

Mintea omenească a creat eul din grija de a nu i se risipi toate gândurile.

Am fost nevoiți să trecem prin timp și spațiu să ne putem întrupa.

Trupul omenesc un microcosmos în devenire.

Omul privește cu perplexiate spre cer. Naufragiul singurătății sale pare fără sfârșit.

Pământul un cimitir de oase albite plutind într-un ocean de lumină, spațiu și timp.

În acvariul celest pământul pare o roată căzută de la osia unui car îngeresc.

Cei care nu pot crede cercetează.

Credința este darul de a căuta chiar și ceea ce nu există ori nu poate fi găsit niciodată.

Acolo unde nu există nici o urmă de îndoială poate credința nu este atât de adevărată.

Acolo unde nu este și un pic de îndoială poate nu este nici prea mult discernământ.

Religia a fost necesară atunci când omul nu a mai fost capabil să creadă.

Religia instituționalizată a fost creată și s-a impus atunci când omul era pe cale să-și piardă și bruma de credință pe care o avea.

Câteva secole de iluminism raționalist și duhul sfânt încă suflă cum vrea ca vântul imposibil de stăvilit de voința minții omenești.

Istoria este ceea ce au reușit să facă puterile lumii acesteia din noi.

Când o epocă istorică nu mai are nevoie de adevăr de ce l-ar mai recunoaște, de ce l-ar mai promova?