Eu nu am un flaut,
Din aur,
De optuşpe carate
Dar, nu sunt de fel
Invidios,
Pe cel ce cântă la el
Atât de frumos.
Mi-ajunge un pix
De-un leu,
Şi-o coală de hârtie
Şi-aştern pe ea
Minuni de har,
O... mie.
Mi-ajunge o cruce
Neşlefuită, noduroasă,
Şi nu prea arătoasă
Şi-L văd pe ea,
Pe Dumnezeul întrupat,
Cu trupul sfâşiat,
Cântând simfonia dragostei infinite,
Cea mai frumoasă
Ce s-a cântat
Între pământ şi cer
Iar lângă Ea îl văd,
Ascultând vrăjit
Pe tâlharul mântuit
De-acuma un om...
Pocăit.
Acel tâlhar
Sunt eu
Eşti tu,
Şi alţii mulţi de tot,
Că nu-i poţi număra,
Iar crucea e înălţată
Sus, sus de tot,
Pe Golgota.
Mi-ajunge acest flaut,
Adevăratul flaut fermecat,
Chiar dacă nu este
Din aur curat,
Dar pentru mine,
Ea este,
Flautul cel mai mununat!
Ideea acestei poezii , mi-a venit , ascultnd o emisiune radiofonică , în care era vorba despre un mare artist care face cinste României şi care cântă la un flaut din aur de optsprezece carate . Dar la crucea de la Golgota , Isus a interpretat cea mai minunată simfonie din Univers .Simfonia dragostei infinite . Glorie lui !
De aceea m-am gândit ca acest album de poezii să se intituleze ,, Flautul Fermecat ".