N-AM CUNOSCUT...

N-am cunoscut ce-i mântuirea
Și nu știam ce-i Paradis
Domnea în mine, deplin, firea
Căci nu eram spre Cer deschis.

Mă copleșeau acele gânduri
Ce-și aveau sursa în neant
Și uneori dormeam pe scânduri
Și nu știam ce-i important.

Târcoale îmi dădeau himere
Și nu puteam să le-ndepart
Eram, total, fără putere
Simțeam în mine ceva spart.

Dar când Ființa preaiubită
M-a cercetat ca-al ei Cuvânt
Făptura mi-a fost dezrobită
Și-a fost învăluită-n cânt.

Nu pot uita experiența
Prin care am intrat în har
Nu-mi mai dau lumii existența
Căci am din Cer mărgăritar.

Prin bucurii, prin valuri grele
Cu cei predați călătoresc
De-s zile bune sau de-s rele
Menirea vreau s-o împlinesc.

N-am cunoscut ce e iubirea
Până când Fiul m-a chemat
Mi-a spus atunci că Nemurirea
E darul cel mai minunat.

gc/17 Noiembrie, 2012