Iubirea Doamne, cea Divină

Iubirea Doamne, cea Divină
Ce la Calvar sus Ţi-ai arătat,
Şi-al lumii păcat L-a purtat
Nu-mi mai e, de fel străină,
Căci viaţa mi-a făcut senină
Spunându-mi că m-a salvat!

Primind-o-n sfântă bucurie
Din Ea mi-am făurit un crez
Şi viaţa-n Ea mi-o desfătez
Privind nespusa-I măreţie
Cu drumul Ei spre veşnicie,
Prin care mă tot minunez!

Iubirea Doamne cea sublimă
Prea scumpă în al Ei mister,
Salvându-mă ca să nu pier
Speranţa sfântă mi-o animă,
Credinţa nu-mi mai e minimă
În drumul ce merg căte cer!

Iubirea Doamne, m-a întărit
Prin splendida Sa măreţie -
De-a crede-n Ea mai cu tărie
Căci pentru mine S-a Jertfit,
Să pot fi Doamne, mântuit,
Salvat de-a morţii grea urgie!

Iubirea Doamne cea duioasă
Ce-n chinul morţii S-a rugat
Şi pe duşmani, Ea i-a iertat,
M-ajută-n drumul către casă
Ca viaţa să-mi fie frumoasă,
Iubind în Duh, cu-adevărat!

Şi-aşa vreau ca să vieţuiesc!
Ca să mă port, asemeni Ei
Cu fraţi şi cu duşmanii mei,
Ca-un fiu al Tatălui Ceresc,
Pe drumul ce-azi călătoresc
Turnând din mirul dragostei!

Flavius Laurian Duverna
19 noiembrie 2012