N-aştepta nuiaua sfântă, să-ţi arate dreapta cale!
N-aştepta un pat de boală, să te-mpaci cu Dumnezeu!
N-aştepta acel cutremur sfânt al geloziei Sale,
să scoţi idolul din tine, curăţind întregul eu!

N-aştepta nuia din Ceruri, ca să mergi cum se cuvine
şi la-ntâia ta umblare să te-ntorci ca la-nceput!
Ca să intri-n rânduială cu cerinţele divine,
leapădă acum, comoara idolului tău de lut!

Fie-ţi îndeajuns şoptirea din povaţa Lui de Tată,
întristarea unei Inimi care atâta te-a iubit,
că S-a dat pe Sine Însăşi pe Golgota-nsângerată,
spre-a te face fiu al slavei, pe deplin neprihănit!

Dacă nu de bunăvoie, curăţirea se va face,
dar în flacăra aprinsă, a încinsului cuptor.
Şi-n cumplită zvârcolire, aurul se va desface,
lepădându-şi toată zgura, va ieşi strălucitor!

Dar chiar când nuiaua sfântă va cădea necruţătoare,
aminteşte-ţi că lovit e fiul ce-i iubit,
căci nuiaua-atunci când cade, rânduită-i spre îndreptare:
ispăşeşti aici o clipă, spre-a fi pururi, fericit.

Şi acolo, în Mărire, când ţi se va da cununa
răsplătirii vieţii tale de credinţă pe pământ,
prosternat în adorare, vei slăvi de-a pururi Mâna
ce-a trimis din Cer nuiaua, spre-a te face sfânt,
sfânt, sfânt...