E gara vesniciei.

Atitea ani, trecura peste noi,
si noi, traim doar cu amintirea.
Cu vise, planuri de apoi.
Si tot mai mult, ne contopim cu vesnicia.

Atitea cioburi ne zideste viata,
si tu, ca simplu kalator.
Nu ti mai dai seama,
und-ai urcat, unde cobori.

Ca marea mi-e aicea telul...
Cu zbucium, valuri, si tumult.
Dar calator, spre gara vesniciei zelul,
purtam in suflet, dorul mult.

Si multi azi urca, si coboara...
ear noi, ca un fir neinsemnat.
Zburam, prin anii de odinioara,
pe pamint am calatorit, si n-am observat.

Atitea ani, trecura peste noi,
dar eata, eata gara vesniciei.
Si cind privim un pic innapoi,
plingem anii bucuriei.

Azi trecem calatori prin viata,
cu pasi grabiti spre infinit.
Si trenul vesnicie suna, parca n ceata.
Ear noi, ce am facut? doar am calatorit?