M-adăp din cântecele serii
Și din amurgul violet
Când orizontul depărtării
S-apropie încet, încet.

Ascult din tihnă prospeţime,
Citesc tăcerile profund,
Entuziasme de lărgime
În întuneric se ascund.

Sclipesc doar câteva speranţe
Din ziua frântă la pământ -
Nu e în stare să se-nalţe
Iar curcubeul peste vânt.

Parcă se-nchide o cămară
Lumină-n care nu-i de-ajuns,
Îmi pare că această seară
Încătuşare-i ca răspuns.

Ce îmi arată cum e firea:
Mucegăire slabă-n lut
În care eu visez iubirea
Nădăjduind un început.

Când sunt de fapt o viață oarbă
Cu zidul beznei drept în ochi,
Cu șiretenia de babă
Fierbând o vrajă de deochi.

O copie de animale
Ce-n două labe poate sta
Sperând că, poate, ceru-n jale
Mi-a da ceva... mi-a da ceva...

Dar când spre stele-ndepărtate
Dorul privirilor îndrept
Ce avântare-n libertate
Arde în temniţa-mi din piept!