Isus a suspinat în Ghetsimani
şi-a plâns pentru întreaga omenire,
dar Duhul Sfânt de două mii de ani
suspină încă, fără contenire.

Isus i-a mângâiat pe cei trudiţi
şi-mpovăraţi, le-a fost Mântuitorul,
purtând povara celor osteniţi,
dar Duhul Sfânt, El Însuşi e Izvorul.

Isus, venit la noi în chip uman,
a coborât cereştile cuvinte.
Le-am fi uitat în două mii de ani,
dar Duhul Sfânt ni le-a adus aminte.

Isus i-a smuls pe oameni din păcat,
punându-Se pe Sine chezăşie,
dar Duhul e puterea ce s-a dat
spre a trăi neprihănirea vie.

Căci cine-ar fi-ndrăznit din capul lui
de Domnul să se-apropie vreodată,
de n-ar fi fost îndemnul Duhului
să îl întoarcă la cerescul Tată...?

I-a inspirat prin veacuri pe profeţi,
istoria săpând-o-n slovă sfântă.
A pus tot viitorul sub peceţi,
dar, proiectând Lumina ce cuvântă,

a arătat spre vremea lui Hristos,
profeţilor ducându-le solia,
dând la o parte vălul neguros,
şi zugrăvind Fiinţa lui Mesia.

Iar când la Ceruri Domnul S-a-nălţat,
după amara-I patimă, tot Duhul
cu slavă pe apostoli i-a-mbrăcat
mişcând puternic cerul şi văzduhul,

să ducă Evanghelia de Har
oricărui om, să afle mântuirea.
Minuni şi semne a adus în dar
pecetluind cu foc ceresc vestirea.

Cum cel ce pe Isus L-a cunoscut,
L-a cunoscut pe Tatăl pururi Viul,
cel ce pe Duhul slavei L-a avut
Îl are-n suflet pe Isus, pe Fiul.

Dumnezeire mai presus de gând
ce-adus-ai lumii Harul mântuirii,
o, Tată Bun, Duh preasfânt,
Ţi se cuvine-ofranda mulţumirii!