,, Cerul e scaunul Meu
Picioarele-Mi sunt pe pământ
Acesta e Imperiul Meu
Din lung în lat, şi bun şi rău
Şi minunat dar şi urât.

Eu le-am creat, Eu le-am făcut
De la-nceputului 'nceput;
De Sus, Eu glasul vi-l ascult
Şi printre voi merg pe pământ
Şi stau pe Tronul Meu cel Sfânt".

Şi m-am oprit şi conteplam,
Cu mintea mea eu încercam
Să calculez, şi-analizam
Şi mă opream, iar meditam
Cu ochii-nchişi 'mi-imaginam.

Şi cu uimire-i deschideam
Din nou... şi iar eu conteplam
Mă minunam, mă minunam....
Şi cu putere eu credeam
că înălţimea ce-o vedeam

La oameni este foarte mult
Dar pentru Domnul, nicidecum
Şi am rămas, uimit şi mut
Pământul e doar un aşternut
A picioarelor Celui Sfânt.

Şi de la Cer pân' la pământ
Toată această-ntindere
Imensitate făr' de sfârşit
Şi zare, orizont şi infinit
Este 'n-a Lui stăpânire.

În cer, Dumnezeu domneşte
Şi pământu'-l stăpâneşte
Tronul Lui, sus se găseşte
Cu picioarele păşeşte
Pe pământ, căci Domn, El este.

Aceasta Îi este - Mpărăţia
Şi puterea, şi mărirea
De sus şi până jos e via
Şi-aici e toată măreţia
Unde Îşi seamănă Iubirea.

A:N
11.11.2012 Firenze