Lanțuri

Din poarta închisorii
Către celula îngustă,
Împins de gardianul
Cu șapcă si baston,
În zăngănit de lanțuri
Cu hainele învechite,
Mergea către celula
Vopsită cu creion,
Pe culoarul îngust
Întunecos si umed,
Un deținut confuz
Şi speriat părea,
De urlete la geamuri
Cu gratii ruginite,
Cu lămpi, ce abia sclipeau,
Murdare şi învechite.

Prin gând se rătăceau
Vedenii de afară,
Şi parcă se vedea
Descătușat cum este,
Cum liber el mergea
Prin parcuri, ce odată,
Erau ca și desprinse
Din file de poveste...
Dar toate nu erau
Decât năluci fugare,
Şi lăcrima în lanțuri,
Ce nu păreau ușoare.

Chiar dacă deținutul
Simțea ce greu e lanțul,
Și strâns, legat de mâini,
Încătușat, ținut,
Tu poate mergi prin parcuri,
Lejer si fără teamă,
Dar fără de Hristos,
Tu ești un deținut.
Şi zi de zi tu tragi,
A lanțului povară,
La fel ca deținutul
Povestei de mai sus.
Dar dacă vrei să scapi
De lanțul invizibil,
Adu-l la Răstignitul,
Cel Prea Iubit, Isus.

Viorel Balcan 15 noiembrie 2012