Păstorul vieții mele e Isus
Și nu-s atins de foame și de sete
Căci din frumoase pajiști sunt condus
Unde izvoare bat pe îndelete.

Îmi ocrotește duhul înălțat
De căi șirete, pete de-ntuneric,
Iar sufletul mi-l crește-nviorat
În Numele Lui crezul să și-l spere.

De-oi fi atins de-o umbră în venin
Și-oi poticni prin valea morții vagă
Mă va-ndrepta din nou înspre senin
Chemându-mă cu sceptrul și toiagul.

În traiul meu crescândele valori
Vrăjmașii mei nu le-or putea a sparge
Și-n ochii de lingăi pizmuitori
Mă potopește Duhul peste margini.

Iubirea-I și-ndurarea îmi vor fi
Sorginte-a fericirii dată mie,
Pe Calea lui Isus voi locui
Toți anii pe pământ și-n veșnicie.