Cuvântarea lui Eliafaz
Iov cap. 4


Prietenul său, Eliafaz
A început să îi vorbească
Vedea bine al său necaz
Și acum, dorea, să-l liniștească

Îi spune despre încurajarea
Care de multe ori le-a dat
Atunci când poate încercarea
De la Domnul, au căpătat

Îi spune de învățătura
Celor cu mâinile slăbite
Îi zice ce spunea cu gura
Să aibă cugete întărite

Ai lui cuvinte au ridicat
Genunchii, care se îndoiau
I-au întărit ș încurajat
Pe acei care se clătinau

De-a lui nădejde îi vorbește
Și de a lui neprihănire
Cu vorbe blânde-l dojenește
Să înlăture, a lui mâhnire

Și multe-i spune, să-l convingă
Despre credința lui vorbește
Necazul ca să nu-l învingă
Numele Domnului rostește

Îi spune că cel fără vină
Nu poate să se prăpădească
Doar cel cu inima haină
Ce-i place, să nelegiuiască

Cel care-i fără de prihană
Nu o să fie nimicit
Și trupul lui, nu va fi hrană
Dușmanului, ce l-a dorit

Doar cel nelegiuit se duce
A lui suflare, va pieri
Domnul la moarte-l va conduce
Pe cel ce-l va nesocoti

Vântul maniei Domnului
Îl vor aduce la pierzare
Pe fiecare-n locul lui
Îl va zdrobi cu a sa suflare

Mugetul leilor se stinge
Dinții puilor sunt zdrobiți
Dar cel ce e cu Domnu învinge
Nu sunt de Cel rău, risipiți

Când oamenii s-au cufundat
În somn adânc ei se găsesc
De rău pot fii înconjurați
Chiar, dacă sunt vii și trăiesc

Dar o vedenie îl frământă
Un glas urechea lui aude
Când oamenii-n somn se afundă
O voce, care multe-i spune

El nu-i vede înfățișarea
Doar glasul lui, se auzea
Chipul ce pune întrebarea
Că omul avea vina sa

Față de Domnu-i vinovat
Sau, este plin de încredințare
Oare omul este curat?
Dar, nimeni nu-i perfect sub soare

Și îngerii mai pot greși
Și slujitorii, Domnului
Perfect, nimeni nu poate fi
Nici seminția omului

Cei care-n case locuiesc
Și au obârșia-n țărână
Ei, cei care puțin trăiesc
Cine seamă de ei, să țină?

Se taie firul vieții lor
Și înțelepciune, n-au primit
Trăiesc puțin și apoi mor
Totul s-a dus, s-a pustiit.

va urma