,,Până când vei fi pribeagă
Fiica Mea cea rătăcită?
Crezi că e cumva o șagă
Când îți spun că Îmi ești dragă
Şi te-adun din lumea largă
Să nu te simţi părăsită?

Chiar azi tu ai mărturisit
Şi chiar cu gura ta ai spus,
Că eşti, ca un copil rătăcit,
Nu ai un loc nici de dormit,
Sufletul tău e chinuit
Şi ochii ţi-i înalţi spre-n Sus!"

,,Iubite Doamne, Dumnezeu,
(Tu care-n lume ai venit)
Ascultă şi necazul meu
Şi mântuieşte-mă de rău
Unde nu e bine... (ce ştiu eu?)
Mă simt copilul rătăcit!

Cum să fac o, Doamne Sfânt
Să nu mai fiu aşa pierdută?
Să nu mai simt că-s rătăcită;
Doar, că sunt bine stabilită,
Uşa Ta îmi e deschisă,
Şi pot intra în orice clipă.

De la-nceput eu Te ştiam
(crescusem doar în Casa Ta)
Cuvântul Tău Îl cunoşteam;
Cu toate astea mă-abăteam
Şi rătăceam... şi rătăceam
Pentru că alesesem lumea.

Şi conştientă de eroare
În plina mea maturitate
Vin acum să-Ţi cer iertare
Să-mi dai Doamne, îndrumare
Povăţuindu-mă pe cale
Lumea să o pun la spate.

Căci, încă eu mai trag de timp
Lumea Doamne mă mai leagă
Cred în Tine, Te am în gând
Dar încă Doamne mă mai simt
Ca şi copilul rătăcit
Şi încă mă mai simt pribeagă.

A.N
22.11.2012 Firenze