Iov este deznădăjduit!
Iov cap. 7


Iov deznădăjduit vorbește
De soarta omului el spune
Că la ostaș viața îi este
Și acestuia, viața-i apune

Ca celui ce cu ziua lucră
Așa e viața omului
Viața de zi cu zi s-o ducă
Apoi, așteaptă plata lui

Așa își vede Iov viața
Care e plină de durere
Atunci când vine dimineața
Al său chin, nici atunci nu piere

Și noaptea e o frământare
Până la revărsat de zori
Timpul e ca o coajă tare
Plină de viermi mirositori

Și zilele îi zboară-n grabă
Acum nădejdea-l părăsește
Și Domnului cel bun, se roagă
Să-i amintească cum trăiește

Viața îi e doar o suflare
Ochii lui nu văd fericirea
Al său trup, viață nu mai are
Cu ochii își vede pieirea

Și ochii care vor să-l vadă
Puțină vreme l-or vedea
Suflare morții, va fi pradă
Chiar Domnul de-l va căuta

Ca norul ce se risipește
Așa va fi a lui viață
De moare nu se mai trezește
Și nu mai stă în a lui casă

De aceea Iov mereu vorbește
Și are sufletu-amărât
Din inima se tânguiește
Și suferă, e necăjit

Pe Domnul său Iov îl întreabă
De ce-a pus strajă-n jurul său?
O mare pare, mai degrabă
Sau un balaur, din cel rău

Când crede că se liniștește
Și-n patul său va adormi
Vedenii rele-l chinuiește
Dureri mai mari, nici nu pot fi

Domnului cere îndurare
Chinul e de nesuportat
Mai bine n-ar mai fii sub soare
Și atâta, n-ar mai fi răbdat

Viața îi este o suflare
Ce Domnul o poate lua
Și trupul chinuit, îl doare
El cere alinări să-i dea

Pe Domnul, Iov îl mai întreabă
Ce este omul, pentru El?
Să-l cerceteze, să-l i-a în seamă
Să nu-l slăbească, chiar de fel

De ce păcatul nu îl iartă
Ținta, durerii l-a făcut?
Povara greșelii o poartă
Dar de-a făcut, el nu a vrut

Iertare-și cere, se smerește
Durerea cere să-i aline
Și cu-al său Domn, Iov mai vorbește
Îi cere să îl facă bine

Căci sufletul lui, nu mai poate
Durerea-i grea de suportat
De chinuri, suferinți, de toate
Ar vrea să se vadă, scăpat.

va urma