Luminile veghează

Luminile veghează
În locuinţe calde.
Afară-i rece, plouă,
Şi vântul bate tare...

E seară... se serbează...
E veselie mare.
Cu toţi cei dragi la masă,
Crăciunu-i, Sărbătoare!

Dar unde-s invitată,
Nici gând, nici pomeneală
De Cel Sărbătorit,
De ce S-a zămislit?!

E o obişnuinţă.
E ca la conferinţă.
...Orice se povesteşte...
Dar de Isus, deloc.

Să-ntreb am încercat
Pe cel de lângă mine:
"Ce azi sărbătoreşte?"
Şi lung, privi la mine...

Pe altul-a-ntrebat
Şi el, la rândul lui,
Dar şi-acest' s-a-ntrebat,
La fel în gândul lui:

Ce-o fi? De ce ne-ntreabă?
E... doar Crăciun şi-atât...
Cu toţii stăm la masă,
E-un obicei... demult...

- E ziua lui Isus!
Noi o sărbătorim.
- Şi voi? Şi noi, dar când e?
Când S-a născut Isus?

Eu stau şi cântăresc:
Ce bine că-L cunosc!
În inimă mă bucur
Şi-I scriu că Îl iubesc.

Şi iar privesc afară
Cum alţii merg plouaţi,
Sunt singuri pe-a lor drumuri
Prin noapte-ngânduraţi...

Aşa cred să fi fost
Şi când El S-a născut:
Unii se bucurau,
Iar alţii, îngheţau.

Doar... nu era să facă
Un foc acolo-n grajd
Unde erau şi paie,
Şi animale... că-ard...

Aşa că-au rezistat,
Cu toţii au răbdat:
Părinţii şi Copilul;
(Nu-o fi răcit, sărmanul?!)

În Betleem cu gândul
Rămâi ca rătăcit;
Aşa porni colindul,
Şi-n mine S-a născut.

Nu vrei să ai şi tu,
Acest Sfânt Adevăr?
Că Isus Se născu
Să ia pe-al Său umăr,

Şi-a ta povară mare,
Ce nu o poţi căra;
Acceptă-L să te-ajute!
Şi El ţi-o va purta.