Fericita mea Nădejde
dulce Domnul meu iubit
ce ’nălţimi, ce slăvi, ce haruri
vieţii mele-ai dezvelit!...

Ce oceane de lumină
ce-adâncimi de har măreţ,
ce trăiri necunoscute,
ce nespuse frumuseţi,

Ce de ceruri necuprinse,
ce întinse mări de sori
ce de feţe-a fericirii
ce de noi şi noi comori,

Ce necunoscute alte
proaspete şi-adânci minuni
strălucind în mii de raze
curcubee şi cununi...

— Cine-s eu Stăpâne-al Slavei
cerului mai sus de Rai
să mă-nvredinceşti de-atâta
fericire câtă-mi dai!

Căci mi-ai dat şi-mi dai cât Doamne
nici cu gândul nu socot
şi, răpit, privind spre Tine
doar să plâng — atât mai pot.