În fața Ta, Doamne, mă plec eu smerit,
Și inima toată, eu îmi deschid
O, iartă-mă, Doamne, de tot ce-am făcut
Căci doar fără voia-mi eu am căzut.
Din lumea aceasta, Te strig eu mereu
Tu, pasul îndreaptă-mi, să nu mai fiu rău,
Știu, greșesc tot mereu,
Dar Tu mă îndreaptă spre sfânt drumul Tău.
Dă-mi Tu putere să mă cercetez,
Tot răul din mine azi să îl văz,
Să-l smulg tot afară, prin puterea Ta,
Și-o haină nouă să pot eu purta.
Te rog dă-mi putere, spre ceilalți să merg,
Iertare tuturor eu să le cer,
Să nu mă apese supărări sau poveri,
Tuturor s-aduc alinare-n dureri.
Fă-mă vrednic să mă pot apropia,
De cina cea sfântă la care pot sta,
Doar cei curățiți prin sângele Tău.
Fă-mă vrednic să pot sta și eu.
Bucata de pâine, e trupul cel sfânt,
Ce pentru noi toți, S-a dat a fi frânt.
E trupul de om pur și curat,
Ce-a murit luând și-al meu păcat.
Paharul cu vin, e sângele sfânt,
Ce pentru noi s-a vărsat la pământ.
Iertare în el, cu toți am aflat,
Și-un nou legământ de viață ne-a dat.
De-aceea, fraților, când bem sau mâncăm,
Sângele sau trupul acestui sfânt miel,
Prin lucrul acesta vestim moartea Lui
Și-așteptăm cu nerăbdare revenirea Lui.
Să ne păstrăm, deci, curați în tot ce lucrăm,
Dacă vrem în El să ne bucurăm.
Spălați în sânge și plini de Duh Sfânt,
S-așteptăm revenirea Lui pe pământ.
Intotdeauna ma incurajati si pentru asta va multumesc din suflet.