Prin crengi aripi își prinse vântul
Și tot le smulge de la ele,
Iar stele-și scutură argintul –
Argintul cade ca și stele.
Se leagănă umbre-n ninsoare
Că tot pământu-i nins de noapte...
Cine-a-nflori Iubirea oare
Prin fulguirile de șoapte?
E o tăcere mormântală
Ca-n racla neagră și săracă,
Pomii în fire de beteală
Ca și miresele se-mbracă.
În întunericul nădejdii
Pitite-s inimi și cuvinte
Și bezne, fluturând odăjdii,
Cern cu credințele de minte.
Prin case candele aprinse
Își tremură lumina-n frică
De suflete se-ngroapă-n vise
Și-n așteptare de nimică.
Un ger de groază încleștată
Lutul îl prinse-n amorțire,
Întunecimea înghețată
Înțelepciunea-i din orbire.
Ascunse sub aripa grijii
Ca bulbucirile de spume
Entuziasmele-n religii
Se vor stăpâne peste lume.
Pe-o cratimă soarta ți-o clatini
Câștigă dacă obiceiul
Și legile trecute-n datini
Versifică în voci de preot.
În falnica clepsidră-a sorții
Speranța cine va aprinde?..
Dar Viața, după miezul nopții,
A început să ne colinde.
Nu s-auzea pustiu de fraze
În predicile îndrăznețe
Când stele-clopoței din raze
Sunau cu glasurile Vieții.
Cuvintele Ei de lumină
Rup sufletele de minciună
La iesle orice om să vină
Și existența să-și depună.
Zori noi înalță Veșnicia
Din noaptea neagră-a suferinței:
Credința dăruie Pruncia
Prin lacrimile Pocăinței.