Dacă nu venea Hristos
Viața noastră cea din vale,
Ar fi fără de folos,
Nimic bun pe-a noastră cale.

Nimic nu ar părea prea sfânt
Nici bucuria și nici slava
Dar, a venit jos pe pământ,
În El mișcat-a ne salva!

El, cea dintâi Zidire
A venit și-a fost copil
A venit din nemurire
Născându-Se într-un loc umil.

A meritat El loc umil,
Cel venit din infinit?
Să vină în lume un copil,
cineva să-L fi primit!

De ce-i omul așa de rece?
O, în Eden s-a păcălit.
Păcatul reușit-a să-l înece
Și nimeni nu L-a primit.

Nu era o vreme caldă,
trebuia un adăpost.
Un staul ai Lui părinți să vadă...
Vedem oare aici un rost?

E Dumnezeu neputincios
Când toate, toate-n mână ține?
Putea să facă pe pământ jos
Castel de aur și rubine!

Dar nu, căci El așa a vrut
În mod subtil ca să se vadă
Că oamenii nu i-au primit
Și nici în El n-au vrut să creadă

Și a mai arătat ceva...
că slava cea adevărată,
omul o poate avea,
dincolo de ce se-arată.

Dincolo de aparențe
de statut sau de o funcție
Și multe alte influențe,
la care omul are-o pretenție!

Are pretenție la statut,
Bogăție dar și faimă.
Copilul nu le-a avut!
Nici Iosif și nici a Sa mamă,

Și încă ceva a arătat
Când toată lumea adăpostită
Păstorii l-au ’’întâmpinat’’
Umili, cu bucurie multă...

C-acei umili îl vor vedea
La Palat... și nu la staul
Acei curați ce au nădejdea
Că la sfarșit vor fi cu Domnul