De ce atâta spaimă când Ţara ni-e 'nainte
Şi Dumnezeu ne cheamă ca să intrăm pe porţi?
De ce atâta murmur, cârtiri ca-odinioară?
De ce atâţia fraţi cad în pustiu şi-s morţi?

O, unde-i azi Caleb şi Iosua de-altădată
Neînfricaţi de fiii haini ai lui Anac,
Ce-n mijlocul furtunii, viteji ei se arată
Şi-s sprijiniţi de Domnul, fiindu-i Lui pe plac?

Nu Canaaniţii-nving, când Dumnezeu conduce
Poporul curajos prin nor şi stâlp de foc
Cu El de stăm alături, noi sigur vom învinge
Căci El e Domnul slavei, nu ne-nfricăm deloc.

Însă... de sunt azi lucruri sortite nimicirii
De sunt păcate-ascunse şi dorul de Egipt
Israel, nu, nicicând va 'nainta spre Ţară
Ci fi-va în curând în beznă risipit.

Căci azi, poporu-i trist de-nfrângerile-amare
Şi-atâţi străini mănâncă puterea-i lâncezind
Nu-i nimeni, chiar, ca Moise ca să lovească stânca
Să curgă Apă sfântă, poporul adăpând?

O, Mana cea din ceruri ce satură poporul
De ce-i înlocuită cu carne din Egipt?
Îndură-te, o, Doamne, mai adă astăzi Norul
Ca Duhul să transforme pe-ai Tăi copii iubiţi!

Să ne hrănim cu Pâinea din ceruri ce-i trimisă
Şi apa ce-încă curge-n izvoare la Elim
Şi toţi, plini de putere să biruim vrăjmaşii
Mergând mereu cu Domnul, altarul să-l zidim.

Şi-atunci, Iordanul fi-va trecut cu uşurinţă
Şi Canaanul fi-va-n vecie moştenit
De toţi cei ce-au sfârşit cu bine alergarea
Şi fi-vom pe vecie cu Domnul fericiţi.

Să-nvingem astăzi somnul şi să privim 'nainte
La El, căci El e Domn şi ne-a condus mereu.
Prin Jertfa Lui avem pe veci bilet spre Ţară
Vom birui, căci El... e Însuşi Dumnezeu.

Amin