Stătea pe cruce-n chinuri grele,
Privea spre cer cu ochii-n lacrimi
Şi aştepta să vină clipa
Sfârşitului acestor patimi.
Doar El simţea marea durere
A cuielor săpate-n palmă;
Căutând la Tatăl mângâiere,
El se ruga cu voce calmă:
„O, sfinte Tată, iartă-i astăzi
Pentru păcatul lor cumplit,
Spală-i în sângele ce curge,
Căci pentru ei Eu m-am jertfit!”
Şi astăzi noi avem iertare
Prin jertfa Domnului Isus;
Cum vom putea să-I mulţumim
Pentru salvarea ce-a adus?
Amin.
02 decembrie 2007
blog personal al autorului: http://pauladita.wordpress.com