Purtam privirea mamei chiar in noi,
Oglinda laculuietern din poezie.
Noi - contopiti in ea de-o vesnicie,
Ea, adapost si cantec de eroi.


Si bratul mamei il simtim tacut
Purtandu-ne de prunci ca pe-o comoara,
Si-n mangaierea lacrimei de seara
Primim puteri spre noul inceput.


Si inima de mama - infinit -
E-n pieptul nostru - binecuvantare.
Din lut ni se ridica inspre Soare
Un dor al vietii fara de sfarsit.