Vai, cum s-a-negrit şi schimbat
Chiar aurul cel mai curat!
Cum s-a distrus şi năruit
Zidul Lăcaşului cel sfânt;
Şi cât de mult s-a dărâmat
De nici n-ai fi crezut vreodat'!

De ce Doamne,-ai acceptat
Şi, să se dărâme ai lăsat,
Să fie de picior călcat
Poporul Tău împrăştiat,
Bătut, jignit şi alungat,
Robit şi dezrădăcinat?

E păcătos, Te-ai supărat
Deloc nu i-ai mai suportat
Să-i vezi nelegiuirile
Şi să-i asculţi plângerile
Mereu era înfometat,
Mereu avea de criticat.

Vai, ce plâns şi ce mai jale
O să fie azi pe cale
Dacă vă încăpăţânaţi
Cuvântul voi nu-L ascultaţi
Veţi rămâne doar în vale
Dorind, mila-ndurării Sale.

Doamne, Dumnezeu şi Tată
Păcatele noastre iartă
Suntem toţi de Tin' nevrednici
Vai de noi, suntem netrebnici
Neînţelepţi şi păcătoşi,
De neprivit ca cei leproşi.

Dar ne smerim şi pocăim
Şi-n Faţa Ta ne umilim
Pentru tot, cerem iertare
Tu eşti Dumnezeu cel mare
Noi vrem cu Tine ca să fim
Numai pe Tin' să Te iubim.

Veniţi şi nu mai aşteptaţi,
Nu lăsaţi să treacă timpul
Fiţi înţelepţi şi alergaţi
La Domnul, lângă El să staţi
Ca să-I auziţi Cuvântul
Şi să vă umpleţi cu Duhul!

A.N
30.11- 8.12.2012 Firenze