E frig...în viaţa tuturor...
Căldura, cu desăvârşire
Lipseşte...şi ca un covor
Ne-ntindem jos în aţipire.
Ne-nvăluim în adormire
Când ceaţa lumii se depune
Zăpada grea, omătul mare,
Ne-nfăţişează-o nouă lume.
E frig...în casa interioară...
Şi focu-i stins! nici lemne nu-s,
Cu gerul am vorbit afară,
Când uşa am deschis,el,ţuşti...
E frig... în casa inimi plăpânde...
Că am lăsat intemperii
Şi mobila, pereţii, totul
S-au transformat în gheţării!
Am vrut să am un săniuş!
Dar n-am ştiut... că neaua toată,
Se furişa alunecuş
Că am deschis a vieţii poartă.
Normal că-i frig!doar eu am vrut...
Să dau căldura pe albeaţa,
Ce printr-un nins cernut,mărunt
Mi-a adus frigul dimineaţa.
Şi asta e!E promoroacă...
Pe soba care altădat
Făcea ca plita să troznească
De lemne ce ardeau scurtat.
Am vrut ca omul de zăpadă
Să-l sui aşa cu mine-n pat...
Şi uite că, acum în viaţă,
Nu simt nimic.Am îngheţat!
În loc de scaune şi masă
Am pusă o sanie pe jos!
De va veni în a mea casă
Să-l pun să şadă pe Hristos!
Atât mi-a mai rămas din toate...
Şi toate-s reci şi îngheţate.
Dar ştiu că Domnul meu Isus
Mă va-ncălzi,scăpa de moarte!
Doar El mai poate să dezlege
Din amorţeală şi păcat,
Să scoată omul de zăpadă
Să facă focul imediat!
Din pricină că ne permitem
Să dăm căldura pe nimic.
În inimile noastre Duhul
O să se stingă şi...E frig....
Domnul m-a iertat pentru pocăinţa sinceră!Am dat rugăciunea pe comfort şi s-a instalat o stare de frig spiritual!E periculoasă starea şi duce la cădere!Slavă Domnului că am biruit!