Iov, vorbește mai departe
Iov cap. 26,27
Iov îi răspunde cu întristare
La al său prieten prefăcut
Pricepere-i spune, că n-are
Și înțelepciunea și-a pierdut
Căci duhul rău, în el vorbește
Și multe scoate la iveală
E prefăcut, batjocorește
Al său necaz, nu-l ia în seamă
În fața Domnului sunt toate
Toate, de fața Lui au teamă
Și umbrele ce sunt sub ape
Locașul morții-l are în seamă
Pe nimic, spânzură pământul
Și apele în nori le bagă
Și trage norii ca și gândul
Lumina de noapte dezleagă
Hotarul trage între ele
Și cerul peste ape pune
Și bolta cea plină de stele
Totul se face cum El spune
Stâlpii cerului se clătesc
Și marea este tulburată
Spaima și teama se împletesc
Când El, puterea își arată
Și cerul îl înseninează
Cu-a Lui suflare dacă vrea
Și șarpele fugar vânează
Și simte adierea sa
Tunet puternic se aude
Cine în calea Lui va sta?
El peste tot poate pătrunde
În toate face voia Sa
Și Iov rostește mai departe
În pilde el acum vorbește
El Domnului îi dă dreptate
Deși lu, i viața-i amărăște
Apoi angajament își ia
Că atâta timp cât va trăi
Atât cât suflet va avea
El rău de Domnul n-a vorbi
El nu dă la prieteni dreptate
Și spune ca-i nevinovat
Și vrea la toți să le arate
Pe Domnul, nu l-a supărat
El drept s-a comportat în toate
Chiar, dacă a fost nedreptățit
Și bine le-a făcut pe toate
Chiar, dacă a fost pedepsit
Căile Domnului le spune
Pe ai lui prieteni îi învață
Pe cel rău Domnul îl supune
Și necazuri i-aduce-n față
Cel rău dacă copii mulți are
Ei, pentru sabie-s făcuți
Și chiar dacă se ține tare
Și sunt puternici, încrezuți
Și haine strânge ca țărâna
Cel fără vină le îmbracă
Și e gândit să adune într-una
Și gura, nu poate să-i tacă
Casa de molii îi e zidită
Ca a străjerului colibă
Averea lui este pierită
Și casa lui nu e solidă
Iar apele ce-n vârtej vin
Pe timp de noapte să-l aducă
Și relele de el se țin
Necaz și moarte, să-i aducă
Acei din jur sunt bucuroși
Din palme bat, înveseliți
Ei fluiera și curajoși
De-a lui necaz, sunt fericiți
Argintul din mină se scoate
Și aurul, se curățește
Și fierul, tot asa se poate
Piatra cu arama, se topește
Iar omul o fântână-și face
Nu în ținuturi locuite
El caută mereu și tace
În locuri, cât mai tăinuite
Omul toate le cercetează
Pământul ce pâinea o face
Safirul care se formează
Pulberi de aur, care zace
Cărarea nimenea n-o știe
Nici ochi de vultur n-a zărit
Iar omul dacă vrea sa fie
Poate fi, de nestăpânit
Omul prețul nu își cunoaște
Priceperea unde e pusă?
Ea pe pământ nu se găsește
În mare, ea nu este dusă
Și ea nicicum nu se găsește
Și nu se poate cumpăra
Cu argintul nu se cântărește
Și ea, nu se poate schimba
Ea nu se poate cumpăra
Cu aur sau cu diamant
Și nu se poate asemăna
Cu onix, cristal sau mărgean
Înțelepciunea preț nu are
De ochi, ea poate fi ascunsă
Ea nu are asemănare
De mana Domnului, e pusă.
va urma
Glorie Domnului!