Cine iubește ,,argintul''
Nu se mai satură de-,,argint''
Tot mereu el stă cu gândul
Cum s-adune prea râvnitul
Frumos metal, deosebit.

Face planuri şi nu doarme
Când îl cauţi, el gândeşte;
Se frământă, n-are foame
Gelozia tare-l roade
Că el nu se-mbogăţeşte.

Amărâtul! El nu ştie
Pentru ce-adună ,,argintul'';
Cu-orice preţ vrea bogăţie
,,Lasă-acolo ca să fie
Noi nu ştim cum vine timpul;

Ce s-o-ntâmpla în viitor
De-or fi vremuri de restrişte
De-o fi ceva-nfiorător
Noi vom avea un ajutor,
Din sac, noi vom lua nişte

Argint frumos, strălucitor;
Ne vom duce şi-l vom vinde
Căci.....argintu-i sunător
De măreţie-i dătător;
Viaţa, nouă ne-o va ţine!''

Amărâtul, ce nu vede
Pentru cin' argint adună;
În cazan cu smoală-şi fierbe
Sufletul, şi singur pierde
Unica omului Lumină!

Totul e deşertăciune
Şi numai goană după vânt
Este mult, cu mult mai bine
Să aduni înţelepciune
Şi să nu tremuri dup-argint!

A.N
3.12.2012 Firenze